R. Moldova: Mama cu 20 de copii

Mărinimie: Unul dintre primii asistenți parentali din stânga Nistrului a luat sub tutelă doi copii, însă a înfiat pe parcursul vieții încă 19 suflete

Trei copii din stânga Nistrului au fost plasați în familii, iar alți opt urmează să se bucure de căldura părintească în timpul apropiat. Acestea sunt primele rezultate obținute după implementarea primului serviciu de asistență parentală profesionistă din regiunea transnistreană prin intermediul câtorva organizații neguvernamentale. Printre cei trei tutori se numărăși Ludmila Zagreațkaia, care mai are înfiați încă 18copii.

Cel mai mare ceaun are 25 kg

Ludmila Zagreațkaia,în vârstă de 55 de ani, din s. Nezavertailovca, mun. Tiraspol, adevenit asistent parental profesionist recent, când în familia ei și-a făcut apariția un băiețel de trei anișori, Dumitru, iar o fetiță urmează să fie primită în timpul apropiat. Pe lângă acești copii, Ludmila mai are încă 18și niciunul nu este biologic. Nu poate avea copii, dar asta nu a împiedicat-o să iubească copiii străzii și aiinternatelor. Zice că „misiunea ei pe pământ este să aibă grijă de acești orfani”.

Pe Ludmila am găsit-o la bucătărie. Într-un castron de 10 kilograme fierbea paste făinoase. Cum ora prânzului se apropia, femeia gătea cu o repeziciune uimitoare, ca nu cumva să fie masa goală atunci când vor veni odraslele de la școală. Prin bucătărie mai puteai vedea castroane și lighene, dar toate de dimensiuni pantagruelice. Însă ceaunul de 25 de kilograme stă cel mai la vedere, pentru că în el se pregătesc terciurile. „Trei-patru kilograme de orez, morcov, ceapă și 12 pulpe și e gata pilaful!”, arată femeia la ceaun, râzând.

Cel mai mar copil are 40 de ani

Ore în șir petrece în bucătărie, pentru că ea deține funcția de bucătar-șef. „Mă aflu mult timp lângă plita de gaz. Dimineața mă scol la 5.30 ca să pregătesc dejunul. Pentru că unii pleacă la școală, iar cel mai mic la grădiniță. Apoi, mai fac curățenie prin casă, că cei mititei nu prea au darul de a-și aranja hainele și pe urmă mă ocup de prânz, iar după-amiază fie am de lucru prin grădină sau vie, fie treburi gospodărești, că cina o pregătește fata mai mare, dar o ajut și eu. Mai sunt zile în care coc diferite copturi. Sacul de făină se duce pe lună, mai că nici nu-mi ajunge unul”, explică femeia orânduiala unei zile de lucru.

Dumitru, Elena, Victoria, Nikita, Anatol, Irina, Maxim, Nicolae, Maria, Alexandru, Valentina, Andrei, Marina, Tatiana, Natalia, Alexei, Galina, Olea și Oleg. Toți îi spun „Mama”.Cel mai mare are 40 de ani, iar cel mai mic abia a împlinit trei ani, dar diferența de vârstă nu o împiedică să-i iubească în egală măsură pe toți. Pe cei care au făcut o facultate i-a întreținut și i-a susținut cât a putut, iar celor care au dorit să se căsătorească le-a făcut și nunți. Chiar dacă jumătate sunt pe la casele lor sau plecați peste hotare, femeia nu uită niciodată de ziua de naștere a fiecăruia, felicitându-i prin intermediul internetului, în schimb ei îi mulțumesc cu câte o vizită anuală.„Am o pensie mizeră și nu prea îmi ajunge să-mi acopăr anumite cheltuieli, dar ei mă liniștesc și-mi zic că la bătrânețe o să stau pe la fiecare câte oleacă și nu o să mor de foame”, spune femeia încântată de aprecierea celor pe care i-a crescut.

Adunare în familie înainte de a înfia vreun copil

De fiecare dată când în familia lor trebuie să-și facă apariția vreun copil, toți membrii decid dacă o să mai fie loc încă pentru unul, iar copiii sunt primii care-și dau acordul. „Când am decis prima dată să înfiez doi copii, aveam 22 de ani. Soțul meu m-a susținut totalmente, mai mult, mi-a spus că, dacă o să am putere să iubesc copii străini și să-i cresc, el îmi va fi mereu alături. Nu pot să-mi explic de ce fac lucrul acesta. O cauză ar fi faptul că nu pot avea copii, dar mai cred că asta e menirea mea pe pământ. Trebuie să poți primi în sufletul tău atâția copii și toți străini”, explică Ludmila.

Dintre cei 19, doar Vica este din Bender, restul sunt de prin Rusia, Ucraina, Armenia, iar fiecare are o poveste aparte. „Am locuit o perioadă în Rusia, de asta cei mai mulți sunt înfiați din această țară. Pe primii copii i-am găsit în zăpadă. Mergeam în Ucraina la o cunoștință și pe drum, într-un troian, văd că ceva se mișcă. Credeam că e un câine, dar era o fetiță zgribulită de frig. Ne-am apropiat, iar ea dă la o parte zăpada și-mi arată ceva înfășurat în niște cârpe. Îmi părea că e păpușa fetiței, dar era frățiorul”, povestește dânsa, iar amintirea e încă vie în ochii căprui.

„Madam Broșkina”

Majoritatea copiilorsunt din orfelinat, ceilalți din familii social-vulnerabile. Dintre aceștia, câțiva sunt cu dizabilități.„Am adoptat o copilă nou-născută, care avea probleme cu picioarele și era așa de slăbuță, că nu știam ce numesă-i dăm și până s-o botezăm o numeam „Madam Broșkina” ca în cânteculAlei Pugaciova, dar când a crescut mai mare și-a revenit ca printr-o minuneLenocika mea”, zice Ludmila.

Are șimuzician, și poet, și îndrăgostiți de arta hand-made. „Am adoptat doi frați vitregi din Rusia: Tolea și Nikita. Autoritățile rusești i-au scos din familia lor biologică,pentru că ultima dată părinții lor au vrut să-l spânzure pe Nikita în holul casei, apoi înainte de aveni poliția l-au aruncat pe scări în beci. Asistența socială m-a sunat și m-a întrebat dacă nu vreau să-i înfiez. Astăzi, Nikita cântă la pian și compune versuri, iar vreo câteva fete confecționează accesorii”, mărturisește aceasta.

Nu poate să abandoneze profesia de Mamă

Femeia spune că unii o apreciază și o ajută, alții cred că e bolnavă psihic, iar alții consideră că ar trage foloase. „Ce beneficii pot să obțin de pe urma lor, dacă eu îi înfiez. Poate un ajutor social, că suntem familie cu mulți copii, dar ei sunt ai mei proprii”, spune ea.

„Pe parcursul vieții, în familia noastră am primit atâtea suflete câte au încăput și astăzi, când am ajuns la 55 de ani și puterile îmi slăbesc, mă gândesc să abandonez profesia de mamă, dar mai am de înfiat încă vreo doi. Sunt ai unei fiice și e însărcinată. A crescut la orfelinat și are probleme mintale. M-a chemat zilele acestea la Tiraspol să-mi spună că,după ce îl naște,nu vrea să-l creascăși-l duce la internat, dar subtextul era ca să-l iau eu... M-am sfătuit cu soțul, care e invalid, și este de acord”, încheie Ludmila.