R. Moldova a urcat o poziție în topul elaborat de Forumul Economic Mondial
1707
R. Moldova a urcat o poziție în topul celor mai competitive ţări din lume, elaborat de Forumul Economic Mondial (WEF), până pe locul 88 din cele 140 de economii analizate, informează MOLDPRES cu referire la Raportul Competitivităţii Globale 2018-2019 lansat astăzi la nivel global, inclusiv la Chişinău.
Cu un scor de 55,5 puncte, valoarea maximă absolută fiind de 85,6 puncte, R. Moldova și-a îmbunătățit performanța față de anul trecut, în pofida evoluției impresionante din 2017 și, respectiv, a gradului de comparație înalt, când a urcat 11 poziții. Economia moldovenească se plasează în top imediat după Ecuador și Tunisia și devansează Iran, Botswana și Bosnia și Herțegovina, care se află pe următoarele locuri.
Potrivit studiului WEF, R. Moldova este devansată de ţările din regiune, Ucraina şi România, care au fost plasate respectiv pe poziţiile 83 și 52. Înaintea Moldovei se află state membre ale CSI precum Federaţia Rusă (43), Kazahstan (59), Georgia (66), Azerbaidjan (69), Armenia (70). Însă, chiar dacă aceste țări se află în top mai sus decât R. Moldova, performanța unora dintre ele s-a înrăutățit față de anul 2017. Astfel, Federația Rusă a coborât de pe locul 38 pe 43, iar Azerbaidjan a înregistrat o cădere de pe 35 pe poziția 69. Mai puțin competitive sunt economiile unor țări ca Republica Kîrgîzstan, care ocupă poziţia 97 și Tadjikistan, plasată pe locul 102.
După valoarea înregistrată la cei 12 “piloni”, luați în calcul la elaborarea clasamentului, poziţia Republicii Moldova a fost influenţată negativ de variabilele care determină mediul macroeconomic, poziţia 95 faţă de 81 în anul 2017, a menţionat în cadrul prezentării Raportului Competitivităţii Globale, Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM).
R. Moldova a înregistrat punctaje mai bune la capitolul pregătirea tehnologică (poziţia 48, față de 53 în 2017, dinamismul afacerilor (69 comparativ cu 120 în anul trecut), eficienţa pieţei bunurilor (70), eficienţa pieţei muncii (71), educație și abilități (73), infrastructura (79).
Cel mai slab punctaj (30,2), R. Moldova l-a obţinut la capitolul capacitatea inovațională și s-a situat la acest indicator pe ultimul loc în Europa Centrală şi de Est. Poziţia Moldovei a fost influenţată negativ și de gradul de sofisticare a pieţei financiare, poziţia 128.
„Indicele Global al Competitivităţii este considerat drept unul din indicatori extrem de valoroși de către investitorii internaţionali şi serveşte drept ghid, care influenţează deciziile referitoare la investiţiile preconizate atât pe plan mondial, cât şi cel regional”, apreciază Belostecinic.
În topul celor mai competitive state din lume au fost plasate Statele Unite ale Americii, Singapore, Germania, Elveția și Japonia.
Conform metodologiei WEF, Indicele Global al Competitivității este calculat în baza a 110 indicatori, repartizați în 12 grupe, pe o scară de 10 puncte.
Din anul 2010, ASEM este partenerul oficial de la Chişinău al Forumului Economic Mondial în realizarea sondajului în R. Moldova.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















