06:32:00 18.01.2026
Stiri

R. Moldova a reușit să transpună în mare parte prevederile Pachetului III energetic al UE, dar mai are de implementat 55 de acțiuni

Economie 21.11.2017 13:20 Vizualizări1662
R. Moldova a reușit să transpună în mare parte prevederile Pachetului III energetic al UE, dar mai are de implementat 55 de acțiuni

Guvernul și ANRE urmează să asigure implementarea cadrului de reglementare prevăzut de Legea energiei electrice și cea a gazelor naturale până la mijlocul anului 2018. Aceasta a fost una dintre concluziile Dezbaterii publice dedicate implementării Pachetului III Energetic în R. Moldova, găzduite de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) pe 20 noiembrie 2017, în parteneriat cu oficiul de la Chișinău al Fundației Konrad Adenauer.

La dezbatere au participat oficiali ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Consiliului de Concurență, Centrului de Armonizare a Legislației, precum și experți în domeniul energetic din cadrul societății civile și reprezentanții partenerilor de dezvoltare.

Discuțiile s-au axat pe rezultatele procesului de implementare de către Guvern și Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) a măsurilor de reglementare prevăzute de Legea cu privire la energie electrică și legea cu privire la gazele naturale. De asemenea, experții au discutat despre impactul noii Legi cu privire la energetică în sensul consolidării capacităților și funcționării independente a ANRE.

Concluzia principală a dezbaterilor a fost că, în pofida mai multor rețineri, R. Moldova a reușit să transpună în legislația primară a Pachetului III energetic odată cu intrarea în vigoare a noii Legi cu privire la energetică. Totodată, având în vedere că din cele 79 de măsuri de implementare, până în prezent au fost îndeplinite doar 24 de acțiuni, Guvernul și ANRE trebuie să depună un efort concertat pentru a recupera întârzierile de implementare până la mijlocul anului 2018, în timp ce obligațiunea de separare a operatorilor sistemului de transport în sectorul gazelor naturale urmează a fi realizată până la 1 ianuarie 2020.

Majoritatea participanților la dezbatere au subliniat importanța transparenței și creșterii nivelului de vizibilitate din partea autoritățile publice competente cu privire la măsurile de implementare în sectorul energetic, efort susținut inclusiv de Uniunea Europeană prin proiecte de asistență tehnică.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
17.01.2026 08:24 685 Horoscopul zilei 17.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte