02:42:43 15.08.2025
Stiri

Putin vede „partea plină” a paharului: Sancţiunile occidentale masive adoptate împotriva Moscovei ar lua „o mare povară” de pe umerii companiilor ruse, care se pot acum instala „liniştite” în peninsula ucraineană anexată Crimeea

Actualitate 17.03.2022 16:59 Vizualizări998
Putin vede „partea plină” a paharului: Sancţiunile occidentale masive adoptate împotriva Moscovei ar lua „o mare povară” de pe umerii companiilor ruse, care se pot acum instala „liniştite” în peninsula ucraineană anexată Crimeea

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că sancţiunile occidentale masive adoptate împotriva Moscovei iau o mare povară de pe umerii companiilor ruse, care se pot acum instala „liniştite” în peninsula ucraineană anexată Crimeea, relatează AFP.

„Marile companii ruse, care se temeau de sancţiuni, nu mai au acum de ce să se teamă. Ele pot să vină liniştite în peninsulă, în special băncile, şi să lucreze activ în regiune", a declarat Putin.

„Restricţiile adoptate împotriva Rusiei creează numeroase probleme, însă asta nu e totul, pentru că ele deschid de asemenea noi posibilităţi”, a adăugat el, în cadrul unei reuniuni guvernamentale asupra situaţiei economice din Crimeea, la opt ani de la anexarea acesteia de către Moscova.

După această anexare din 2014, urmată de o primă serie de sancţiuni occidentale împotriva Moscovei, mai multe mari grupuri ruse nu au investit în Crimeea, de teamă că ar putea fi la rândul lor sancţionate.

Însă ca represalii la intervenţia militară rusă din Ucraina începută la 24 februarie, Occidentul a adoptat noi sancţiuni, de o amploare istorică, împotriva unui mare număr de companii ruse, scrie Agerpres.

Aceste sancţiuni au paralizat o parte din sistemul bancar şi financiar al Rusiei şi au provocat o prăbuşire a rublei, precum şi o creştere a inflaţiei.

Occidentul a îngheţat de asemenea o parte a rezervelor ruse deţinute în străinătate, de circa 300 de miliarde de dolari, ceea ce creşte riscul unei incapacităţi de plată a Rusiei, privată de resurse pentru a-şi rambursa datoriile străine.

În contextul sancţiunilor, Putin a promis miercuri majorarea venitului minim, a salariilor funcţionarilor şi a pensiilor şi eliminarea obstacolelor administrative din calea afacerilor, pentru a surmonta „blitzkrieg-ul” economic occidental.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte