Putin și-a găsit noi ALIAȚI, după ce a promis furnizarea 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Rusia și China au cerut ca NATO să-și înceteze expansiunea iar Moscova se opune independenței Taiwanului
3085
Rusia și China au cerut, într-o declarație comună emisă vineri, ca NATO să-și înceteze expansiunea, iar Moscova a transmis că sprijină pe deplin poziția Beijingului privind Taiwanul și că se opune independenței statului insular în orice formă, transmite Reuters.
Declarația comună, care include critici dure la adresa SUA, a fost emisă în timpul vizitei președintelui rus Vladimir Putin în China, pentru Jocurile Olimpice de iarnă.
Kremlinul a spus că Putin și președintele chinez Xi Jinping au avut o conversație călduroasă și productivă în Beijing și a spus despre relațiile dintre cele două țări că reprezintă un parteneriat avansat cu un caracter special.
Putin a dezvăluit și un nou acord major de livrare de gaze Chinei, semn ce arată aprofundarea relațiilor dintre cei doi vecini, în contextul tensiunilor în creștere din relațiile lor cu Occidentul.
„Partea rusă reafirmă sprijinul său pentru principiul «O singură China», confirmă că Taiwanul este o parte inalienabilă a Chinei și se opune oricărei forme de independență a Taiwanului”, mai arată declarația comună.
Cele două țări și-au exprimat îngrijorările despre „avansarea planurilor SUA de a dezvolta sistemul global de apărare balistică și desfășurarea elementelor sale în diferite regiuni ale lumii, combinat cu capacitatea construirii armelor non-nucleare de mare precizie pentru dezarmarea atacurilor și altor obiective strategice”.
Cele două state au spus că se opun expansiunii NATO și au cerut Alianței să abandoneze „abordările ideologizate de tip Război Rece”.
Încetarea adăugării de noi state din est în NATO este o cerere cheie a Kremlinului în conflictul cu Occidentul în ceea ce privește Ucraina. SUA au respins unele dintre propunerile cheie ale Moscovei însă au spus că vor să discute alte subiecte precum controlul armelor.
China sprijină propunerile Rusiei de a crea în Europa garanții de securitate obligatorii din punct de vedere juridic, mai arată declarația comună.
Kremlinul a declarat că președinții au mai discutat și nevoia de a lărgi comerțul în monezile naționale din cauza impredictibilității privind folosirea dolarului.
Președintele american Joe Biden a spus că firmele americane ar putea fi private de abilitatea de a face comerț în dolari ca parte a sancțiunilor impuse în cazul în care Rusia invadează Ucraina.
11.04.2026
20:49
462
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
538
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
688
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
999
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
948
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
905
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
844
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
897
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1095
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
891
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
777
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
20:49
461
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
537
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
688
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
998
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
946
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
904
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
844
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
896
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1093
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
890
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
777
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1012
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
828
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
753
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1154
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
935
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
1036
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
1027
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
1037
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
913
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1143
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1170
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
1041
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
987
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
883
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














