Putin, 25 de ani de putere absolută în Rusia: Un sfert de secol în care şi-a eliminat toţi duşmanii

Preşedintele rus Vladimir Putin sărbătoreşte 25 de ani de putere absolută pe 31 decembrie, un sfert de secol în care şi-a eliminat toţi duşmanii, a declarat mai multe războaie, a anexat teritorii şi a construit o verticală monolitică a puterii care dă deja semne de anacronism, relatează luni EFE.

„Ne-am îndepărtat de marginea prăpastiei”, a declarat Vladimir Putin, făcând aluzie la situaţia în care se afla Rusia când Boris Elţin i-a predat puterea, pe 31 decembrie 1999, citează Agerpres.

Reales în martie anul acesta pentru un nou mandat de şase ani, el şi-a găsit deja locul în istorie. Vladimir Putin vrea să intre în anale ca liderul care a redat mândria imperială ruşilor, umiliţi după căderea Uniunii Sovietice în 1991. Un imperiu nu poate fi o democraţie, dar răbdarea ruşilor, deşi biblică, are şi ea o limită. Costul victoriei în Ucraina va fi bara de măsurare a liniei fine ce separă succesul de eşec pentru liderul de la Kremlin.

Absolutism, religie şi naţionalism

Asemeni unui ţar, Vladimir Putin a exercitat cel mai nemilos absolutism în politică în aceşti 25 de ani; a arătat o credinţă oarbă în Biserica Ortodoxă Rusă - Rusia devenind noua redută morală împotriva liberalismului steril - şi a promovat ideologia naţionalistă mesianică a lumii ruse.

Dacă în primii ani s-a lăsat sfătuit, începând din 2012 - imediat după moartea liderului libian Muammar Gaddafi - liderul de la Kremlin a instituit un regim în care el are întotdeauna ultimul cuvânt. Deciziile colegiale care caracterizau Comitetul Central şi Biroul Politic din perioada sovietică au fost înlocuite cu un Consiliu de Securitate în care nu există loc pentru disidenţă. Partidul Kremlinului şi parlamentul sunt elemente de decor.

Odată cu reforma constituţională ce îi permite să rămână la putere până în 2036, el a depăşit o limită după care nu mai există întoarcere. Vladimir Putin se bazează pe Biserică Ortodoxă Rusă pentru a convinge poporul că are un mandat cvasi-divin, asemeni ţarilor din trecutul glorios al Rusiei.

Această situaţie a fost accentuată în timpul pandemiei de coronavirus. Închis cu hărţi ale Rusiei imperiale în buncărul său, doar câţiva consilieri puteau primi audienţă. Rezultatul a fost prima invazie a unei ţări europene de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Putin declară război Occidentului şi propriului popor

Retragerea grăbită a americanilor din Afganistan i-a demonstrat preşedintelui Putin că Occidentul a atins punctul cel mai de jos. Revenirea talibanilor la putere l-a convins că nici Statele Unite, nici europenii nu vor interveni militar în Ucraina. A greşit. El a crezut în rapoartele eronate ale serviciilor sale de informaţii că Ucraina va cădea în trei zile deoarece preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va fugi din ţară după primul atac.

Exact asta voia să spună cancelarul german Angela Merkel când vorbea despre faptul că Vladimir Putin a pierdut simţul realităţii. Întâlnirile sale cu liderii străini par mai degrabă lecţii de istorie. Desigur, o istorie rescrisă de Kremlin.

Lui Putin îi place să spună că frontul nu trece doar prin Ucraina, ci şi prin cultura, educaţia, economia şi tehnologia ruseşti. Iar cu ajutorul colegilor săi din fostul KGB, a declarat război propriului popor. Adică unor adversari precum Navalnîi, sau scriitori ca Akunin, artiştilor, jurnaliştilor, activiştilor şi oamenilor de ştiinţă care nu sunt suficient de patrioţi; şi tuturor tinerilor care nu vor să lupte în ţara vecină.

Este o nouă revoluţie culturală în care noua elită, adevăraţii eroi, nu sunt proletarii, ci veteranii războiului ucrainean, cei care cred cu fermitate că Rusia este o naţiune aleasă şi are un destin evident aşa cum au SUA.

Fisuri în sistem

Totuşi, ceea ce s-a întâmplat pe 8 decembrie în Siria a arătat că toate regimurile autoritare, indiferent de brutalitatea lor, au picioare de lut. Exilul în Rusia al liderului sirian Bashar al-Assad este o confirmare a înfrângerii viziunii geopolitice a preşedintelui Putin, obsedat de a pune capăt hegemonia occidentală pe toate continentele, dar incapabil să lupte pe două fronturi în acelaşi timp.

Blitzkrieg-ul din Ucraina a devenit o scurgere de oameni şi resurse, ceea ce a dezvăluit că Rusia, deşi capabilă să producă rachete hipersonice, este o ţară înapoiată din punct de vedere tehnologic şi împovărată de corupţie în rândurile generalilor. Şeful Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a înţeles acest lucru şi a încercat să schimbe situaţia printr-o revoltă armată, care i-a trezit pe mulţi ruşi din letargie, dar care l-a costat viaţa.

Serviciile secrete ruseşti, coloana vertebrală a regimului, acumulează erori. De la atacul islamist care a costat vieţile a 145 de oameni în martie, se trece la recenta crimă din mijlocul străzii a generalului responsabil cu apărarea chimică şi biologică, care a dezlănţuit furia lui Putin.

Principalul articol de export al Rusiei în timp de război nu mai sunt hidrocarburile, ci folosirea forţei pentru apărarea duşmanilor Occidentului, care, între timp, s-a dovedit şi ea depăşită.

Declarațiile lui Vladimir Putin de pe 9 octombrie 1999: