PSRM și „ACUM” au convenit să COALIZEZE la nivel local după 20 octombrie. „Votându-l pe Andrei Năstase, îl votăm de fapt pe Ceban. Și viceversa. Este un fapt dovedit cu acte în regulă”
6279
Blocul „ACUM” și PSRM, aliate la nivel central, au convenit să facă același lucru și la nivel local după alegerile din 20 octombrie. Astfel, votându-l pe Andrei Năstase, votăm pentru Ion Ceban și viceversa, consideră analistul politic Petru Bogatu.
„Blatul e un termen relativ nou, provine din jargonul microbiștilor și înseamnă un meci de fotbal trucat. Prin extensie, tot așa poate fi numit și un joc politic măsluit. Sau o cursă electorală contrafăcută. Privite din acest unghi, alegerile de la 20 octombrie nu sunt altceva decât o înșelăciune ordinară. Mai pe șleau vorbind, un blat nerușinat”, scrie acesta într-un editorial pentru deschide.md.
Potrivit acestuia, liderii coaliției de guvernământ nici nu ascund asta. „Șeful fracțiunii parlamentare a PSRM, Vlad Bătrâncea, bunăoară, îi amintește lui Andrei Năstase că formațiunile lor au semnat un „acord politic cu principii de corectitudine și neagresiune”. Este vorba de cel mai neobrăzat blat cu putință între două echipe politice distincte. Deși, formal vorbind, concurează între ele, acestea au format un cartel abuziv și mizerabil careîmparte sferele de interese în capitală și în provincie pentru a monopoliza puterea de sus până jos. „Avem înțelegere că la nivelul administrațiilor publice locale vom uni eforturile”, mărturisește cu o sinceritate dezarmantă același Bătrâncea. Cu alte cuvinte, blocul „ACUM” și PSRM, chit că cel dintâi susține că-i de dreapta, iar cel de-al doilea afirmă că-i de stânga, sunt o apă și un pământ”.
Sursa citată subliniază că rivalitatea dintre partidul pro-Kremlin, pe de o parte, și formațiunile pretins proeuropene de la putere, pe de alta, este o ficțiune menită să tragă clapa alegătorilor, să ascundă că între Dodon, Sandu și Năstase nu-i nicio deosebire.
„Toți fac același lucru: instalează pe osatura actualei guvernări hibrid o verticală a puterii de tip putinist, un regim autoritar fără o opoziție reală. Are loc politizarea cinică a justiției, capturarea instituțiilor publice autonome, acapararea structurilor de forță, subordonarea instituțiilor media și mafiotizarea economiei naționale. Scrutinul este folosit de guvernarea hibrid pentru a legitima ciocofleandura ajunsă în fruntea bucatelor. La orizont se conturează un regim autoritar al clanurilor de profitori politici”.
Bogatu a mai adăugat că statul „degenerează dintr-o guvernare oligarhică într-o dictatură a cleptocrației. „Dacă anterior statul era la cheremul unui oligarh și al partenerilor săi, astăziR. Moldova a încăput pe mâna unor impostori care, cu toate că în acte sunt săraci și nu au afaceri, își permit să cumpere, prin interpuși, trusturi media, să monopolizeze sectoare întregi ale economiei naționale etc. Dodon este întruchiparea cleptocratului hrăpăreț careajuns să dețină pâinea și cuțitul țării. Șeful statuluiprofită cu impertinență de autoritatea sa politică pentru căpătuire personală, pentru a-și face averi nedeclarate, pentru a-și sponsoriza „partidul prezidențial” și a-și achita facturile politice”.
Acesta a mai adăugat că Blocul „ACUM” joacă rolul ingrat de gardian al gangsterilor și vânzătorilor de țară. „Fără coaliția cu PAS și PPDA, Dodon era deja în pușcărie pentru finanțări ilicite din Rusia și înaltă trădare. Maia Sandu l-a adăpostit de fapt pe președinte, l-a salvat de urmărire penală, profanându-și astfel propria reformă a justiției. Să nu-și facă iluzii însă. Cel care oferă protecție mafioților și cozilor de topor, scăpându-i de pedeapsa meritată,comite o infracțiune gravă și va trebui să plătească scump pentru complicitate cu tâlharii. Revenind la alegerile de duminica viitoare, trebuie să înțelegem că votându-l pe Andrei Năstase îlvotăm de fapt pe Ceban. Și viceversa. Astăzi acumiștii și socialiștii fac parte din același cerc vicios”, conchide Bogatu.
23.12.2025
19:36
1298
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
15:46
850
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:26
916
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
11:48
929
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
22.12.2025
17:48
984
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
1351
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1434
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1784
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
2256
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1917
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
25.12.2025
08:19
142
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
242
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
741
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
571
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
490
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
520
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
676
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
664
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
638
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
824
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
805
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
817
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
961
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1103
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1117
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1087
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
958
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1057
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1287
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
999
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
998
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
920
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
1152
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
844
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
884
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














