PSDE îi răspunde ministrului Spînu, potrivit căruia 127 de primari social-democrați au beneficiat de proiecte în cadrul Programului „Satul European”: „Ce uită să spună Andrei Spînu este că jumătate din primari au fost DOMINAȚI de a migra la PAS”
1637
Partidul Social-Democrat European (PSDE) îl acuză pe ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, că ar opera cu date vechi, atunci când prezintă apartenența politică a primarilor care au beneficiat de proiecte în cadrul Programului guvernamental „Satul European”, pentru a „manipula” opinia publică.
Totodată, PSDE punctează că jumătate dintre primarii la care face referire Spînu au aderat deja la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și acuză repetat formațiunea aflată la guvernare că utilizează Programul Național „Satul European” pentru „a-și consolida poziția prin presiune și corupere politică”.
„Este evident că mulți primari care au beneficiat de proiecte din cadrul acestui program au migrat ulterior către PAS, ceea ce ridică întrebări serioase cu privire la integritatea procesului politic și la modul în care resursele administrative sunt utilizate în interes politic. În stilul manipulator de prezentare a cifrelor de către PAS, pentru perioada anterioară, din cei 261 de primari PSDE au beneficiat de proiecte 127. Ce uită să spună Andrei Spînu este că jumătate din primari au fost dominați (aluzie la „porecla” atribuită lui Andrei Spînu după negocierile purtate cu reprezentanții „Gazprom” în 2021 - n.r.) de a migra la PAS”, se arată într-un comunicat de presă al PSDE.
Potrivit partidului condus de Ion Sula, traseismul primarilor către PAS a avut un impact semnificativ asupra rezultatelor alegerilor locale din 2023, conferindu-i partidului de guvernare un avantaj considerabil.
„Această abordare subminează principiile democratice și încrederea cetățenilor în procesul electoral, transformând Programul „Satul European” într-o unealtă politică pentru obținerea de avantaje partinice. Nu este acceptabil ca un partid să-și consolideze poziția politică prin forțarea primarilor altor partide și prin utilizarea resurselor administrative în acest scop. Această practică nedemocratică nu poate fi tolerată și ar trebui să fie condamnată ferm de către toate forțele politice proeuropene, indiferent de culoarea politică. Este esențial să restabilim integritatea și transparența în procesul politic și să ne asigurăm că Programul Național „Satul European” este folosit în beneficiul real al comunităților și nu ca bâta politică a partidului de guvernare”, cităm din același comunicat.
PSDE a lansat un apel către toate partidele proeuropene să facă front comun în fața „atacurilor guvernării asupra valorilor democratice”.
Amintim că, pentru a răspunde acuzațiilor că ar utiliza Programul „Satul European” pentru a ademeni primarii altor partide să adere la PAS, ministrul Spînu a prezentat culoarea politică a aleșilor locali care au implementat proiecte în anul 2022. De atunci, au fost lansate încă două ediții ale Programului „Satul European”.
21.03.2026
09:58
159
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
234
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
326
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
457
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
519
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
526
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
518
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
557
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
556
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
602
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
21.03.2026
09:58
88
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
191
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
307
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
445
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
505
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
518
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
511
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
554
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
547
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
594
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
555
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
527
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
521
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
634
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
616
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
515
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
631
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
706
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
709
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
739
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
706
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
735
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
861
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
868
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
822
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
Horoscopul zilei 21.03.2026
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














