Protocol privind colaborarea în domeniul învățământului militar, semnat de miniștrii Apărării de la Chișinău și București: Document încheiat pentru o perioadă de 10 ani
1551
România și R. Moldova vor colabora inclusiv în domeniul învățământului militar.
Ministrul Apărării de la Chișinău, Anatolie Nosatîi, şi ministrul Apărării Naţionale de la București, Vasile Dîncu, au semnat vineri, 11 februarie, Protocolul privind colaborarea în domeniul învățământului militar, în contextul şedinţei comune a guvernelor Republicii Moldova și României.
Principalele prevederi ale documentului, care a fost încheiat pe o durată de 10 ani, se referă la participarea la studii a personalului unei Părţi în instituţiile militare de învăţământ ale celeilalte Părţi, organizarea şi funcţionarea sistemului şi procesului de învăţământ militar, elaborarea şi armonizarea documentelor specifice organizării şi desfăşurării procesului de învăţământ, realizarea donaţiilor de materiale pentru uz didactic, participarea la stagii de cercetare aplicativă, precum și organizarea de conferinţe, simpozioane, prezentări de carte.

După semnarea documentului, miniștrii Anatolie Nosatîi și Vasile Dîncu au discutat despre cooperarea moldo-română în domeniul apărării și perspectivele de intensificare a parteneriatului bilateral stabilit de-a lungul anilor.
Anatolie Nosatîi
Totodată, ministrul Nosatîi a apreciat contribuția semnificativă a României la asigurarea participării militarilor moldoveni și români la exercițiile desfășurate la centrele de instruire din Republica Moldova și din România, oportunitățile de studii pentru efectivul Armatei Naționale în instituțiile de învățământ militar române.
Ministrul Apărării de la Chișinău a evidențiat expertiza și asistența valoroasă acordată în contextul implementării obiectivelor Planului de Acțiuni Republica Moldova — Uniunea Europenă și Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului RM-NATO, în special a Pachetului Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI) și altor programe de asistență relevante pentru reformarea sectorului de apărare din republica noastră conform principiului unei guvernări democratice bune.
„România a fost și este un partener strategic important pentru Republica Moldova. De-a lungul timpului, am reușit să construim relații de prietenie sincere, necondiționate și confirmate prin numărul mare de proiecte, programe și acțiuni comune, direcționate spre dezvoltarea sectorului de apărare al țării noastre. În acest sens, mizăm în continuare pe experiența partenerilor români în reformarea sectorului de apărare conform standardelor democratice, care este un deziderat important pentru guvernarea actuală, precum și fortificarea capabilităților Armatei Naționale pentru participare în operațiuni internaționale de menținerea păcii”, a menționat Anatolie Nosatîi în cadrul dialogului.
La rândul său, Vasile Dîncu a reconfirmat deschiderea sa, în calitate de ministru al Apărării Naționale, dar și a Guvernului României față de procesul de modernizare a capacităților de apărare ale Armatei Naționale conform standardelor internaționale.
Totodată, oficialul român a subliniat și importanța consolidării rezilienței în situații de criză, cu referire la sprijinul reciproc pe care România și Republica Moldova și
„Am dovedit recent, încă o dată, că putem conlucra eficient, acordându-ne reciproc sprijin în situații dificile. În 2020, medici și asistenți din România, inclusiv medici militari, au venit în sprijinul colegilor de peste Prut, pentru ca în 2021 personal medical din R. Moldova să ofere sprijin colegilor din România,” a subliniat Vasile Dîncu.
Cooperarea bilaterală dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării Naționale din România a demarat în anul 2000.
31
Eroare Microsoft în Copilot a permis accesarea și rezumarea unor emailuri confidențiale ale utilizatorilor
19.02.2026
21:12
56
Vreme mai domoală și cer acoperit în Republica Moldova, vineri 20.02.2026
19.02.2026
20:13
257
Meta renunță la site-ul web dedicat Messenger din aprilie 2026, mesajele vor fi disponibile doar prin Facebook
19.02.2026
20:07
192
Guvernatoarea New York blochează deocamdată planul Waymo pentru lansarea serviciului de robotaxi în stat
19.02.2026
19:58
247
Mark Zuckerberg, confruntat în instanță la Los Angeles pentru efectele nocive și adictive ale Instagram asupra copiilor și adolescenților
19.02.2026
19:45
296
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la zona industrială Trușeni: noi investiții, locuri de muncă și parteneriat strâns cu autoritățile locale
19.02.2026
18:58
275
Producătorul de jucării erotice Tenga, victimă a unui atac cibernetic: datele intime a circa 600 de clienți din SUA, expuse de hackeri
19.02.2026
18:29
344
Current, aplicația care transformă cititorul RSS într‑un „râu” de știri fără stresul mesajelor necitite
19.02.2026
17:44
365
Fondatorii Reface și Prisma lansează Mirai, startup care accelerează rularea modelelor AI direct pe telefon și laptop
19.02.2026
17:35
393
Platformă digitală cu manuale interactive pentru elevi, lansată de Ministerul Educației și Cercetării
19.02.2026
20:13
82
Meta renunță la site-ul web dedicat Messenger din aprilie 2026, mesajele vor fi disponibile doar prin Facebook
19.02.2026
20:07
47
Guvernatoarea New York blochează deocamdată planul Waymo pentru lansarea serviciului de robotaxi în stat
19.02.2026
19:58
126
Mark Zuckerberg, confruntat în instanță la Los Angeles pentru efectele nocive și adictive ale Instagram asupra copiilor și adolescenților
19.02.2026
19:45
259
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la zona industrială Trușeni: noi investiții, locuri de muncă și parteneriat strâns cu autoritățile locale
19.02.2026
18:58
243
Producătorul de jucării erotice Tenga, victimă a unui atac cibernetic: datele intime a circa 600 de clienți din SUA, expuse de hackeri
19.02.2026
18:29
322
Current, aplicația care transformă cititorul RSS într‑un „râu” de știri fără stresul mesajelor necitite
19.02.2026
17:44
348
Fondatorii Reface și Prisma lansează Mirai, startup care accelerează rularea modelelor AI direct pe telefon și laptop
19.02.2026
17:35
368
Platformă digitală cu manuale interactive pentru elevi, lansată de Ministerul Educației și Cercetării
19.02.2026
17:32
366
Rivian permite controlul mașinii direct de pe Apple Watch, odată cu un nou update software pentru vehiculele electrice
19.02.2026
17:27
343
OpenAI și Reliance aduc căutarea conversațională cu inteligență artificială pe platforma JioHotstar
19.02.2026
17:26
339
Startup-ul Reload lansează Epic, „arhitectul” care dă memorie comună agenților AI și obține o finanțare de 2,3 milioane $
19.02.2026
17:26
413
Donald Trump îl prezintă pe Nicuşor Dan drept „premierul României” și laudă poporul român ca fiind „fantastic”
19.02.2026
17:24
331
Portalul Ravenna Hub, breșă gravă de securitate: datele personale a peste un milion de copii, expuse online
19.02.2026
17:05
372
Raport șocant în Kenya: peste 1.000 de kenyeni recrutați de Rusia pentru frontul din Ucraina, de cinci ori mai mulți decât anunțaseră autoritățile
19.02.2026
16:52
271
AI-ul de programare, între promisiune și haos pentru proiectele open-source
19.02.2026
16:41
819
ULTIMA ORĂ // Ministrul Junghietu, DEZVĂLUIRI despre cei care au BLOCAT construcția liniei „independenței energetice” la comanda Rusiei: „Când vor fi desecretizate aceste documente… Au preferat să fie comozi Rusiei”
19.02.2026
16:31
353
Foști ingineri de la Google și LinkedIn lansează un startup de AI care ajută brokerii vamali americani să facă față haosului comercial provocat de Trump
19.02.2026
16:28
647
Președinția R. Moldova ANULEAZĂun decret de grațiere. Cine este persoana care va reveni în PUȘCĂRIE
19.02.2026
16:11
377
Startup-ul Freeform obține o finanțare de 67 milioane de dolari pentru a revoluționa imprimarea 3D metalică cu sute de lasere și AI
19.02.2026
15:56
320
Cum îți construiești echipa de fondatori și alegi investitorii potriviți: sfaturile unui VC cu sute de startupuri în portofoliu
19.02.2026
15:49
431
Apă potabilă și sanitație modernă pentru zeci de mii de locuitori din raionul Glodeni: vicepremierul Bolea verifică stadiul marilor proiecte de infrastructură
19.02.2026
15:43
917
Tensiuni tot mai mari în cercul puterii de la Kremlin. Un oligarh rus de top critică regimul Putin: Rusia este complet izolată
19.02.2026
14:19
485
Moldova își consolidează independența energetică: Junghietu anunță la Forumul gazelor o piață mai competitivă și diversificată
19.02.2026
14:09
517
Reliance anunță un plan de investiții de 110 miliarde de dolari pentru infrastructura AI, pe fondul cursei tehnologice din India
19.02.2026
13:43
555
Încep înscrierile la licitația pentru construcția centralelor eoliene de 170 MW cu sisteme de stocare a energiei în premieră pentru Republica Moldova
Meta renunță la site-ul web dedicat Messenger din aprilie 2026, mesajele vor fi disponibile doar prin Facebook
Guvernatoarea New York blochează deocamdată planul Waymo pentru lansarea serviciului de robotaxi în stat
Mark Zuckerberg, confruntat în instanță la Los Angeles pentru efectele nocive și adictive ale Instagram asupra copiilor și adolescenților
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la zona industrială Trușeni: noi investiții, locuri de muncă și parteneriat strâns cu autoritățile locale
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.04
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














