06:32:06 18.01.2026
Stiri

Proiectul legii bugetului pe anul 2018, DEFINITIVAT: „A fost coordonat cu FMI”. Printre priorități - reparația drumurilor și securitatea energetică a R. Moldova

Economie 21.11.2017 15:20 Vizualizări1976
Proiectul legii bugetului pe anul 2018, DEFINITIVAT: „A fost coordonat cu FMI”. Printre priorități - reparația drumurilor și securitatea energetică a R. Moldova

Proiectul legii bugetului pe anul 2018 a fost definitivat și urmează să fie supus dezbaterilor, cu adoptarea ulterioară în Parlament, a anunțat astăzi purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ, Vitalie Gămurari.

Acesta a menționat că proiectul legii bugetului a fost alcătuit, după ce a fost coordonat cu Fondul Monetar Internațional.

„La ședința săptămânală a PDM, s-a anunțat se va pune un accent mai mare pe programele de reabilitare a drumurilor, unul dintre domeniile prioritare ale Guvernului pentru anul 2018. Alt obiectiv important susținut în proiectul de buget este legat de sectorul energetic - securitatea energetică a țării, sporirea eficienței energetice, micșorarea pierderilor din rețea. De asemenea, un domeniu prioritar pe care este construit bugetul este cel social, unde Guvernul urmează să vină cu mai multe măsuri importante”, a mai adăugat acesta.

Proiectul legii bugetului urmează să fie prezentat în scurt timp în Parlament.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
17.01.2026 08:24 685 Horoscopul zilei 17.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte