Proiectul de lege privind decriminalizarea infracțiunilor economice a fost REVIZUIT. Din proiect au fost EXCLUSE prevederile care generau neclarități
1431
Proiectul de lege privind decriminalizarea infracțiunilor economice, care la finele anului trecut a fost criticat de societatea civilă, a fost revizuit de către autorități. Astfel, acest proiect a fost separat în două părţi și au fost excluse mai multe prevederi care generau neclarități.
Despre aceste lucruri s-a discutat, ieri, în cadrul unei ședințe prezidate de premierul Pavel Filip și la care au participat reprezentanții partenerilor de dezvoltare și ai comunității de business.
Urmare a discuțiilor, Ministerul Justiției, cu suportul Consiliului Economic, a exclus din proiect mai multe prevederi care generau neclarități, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
În consecință, a fost propusă separarea proiectului în două părţi. Astfel, o parte va conține prevederile stringente solicitate de comunitatea de afaceri, cu beneficii optime pentru stat și societate. A doua parte va include modificări mai conceptuale, vizând cadrul instituțional și atribuțiile organelor de drept.
Acest proiect urmează a fi definitivat în timp proxim de către Ministerul Economiei şi Infrastructurii, cu implicarea experților din partea societății civile și a partenerilor de dezvoltare, fiind supus unei analize ample, pe parcursul unei perioade mai îndelungate.
Premierul a declarat că una dintre prioritățile Guvernului este îmbunătățirea mediului de afaceri și a climatului investițional prin revizuirea politicii de control și sancționatorii. În acest sens, au fost întreprinse mai multe acțiuni, printre care reducerea numărului instituțiilor cu funcții de control de la 58 la 18, micșorarea numărului de acte permisive cu circa 60%, simplificarea procedurilor de raportare. Cu toate acestea, sistemul sancționator, care include organele de drept, nu a fost încă îmbunătățit, a concluzionat premierul.
CITIȚI și DECRIMINALIZAREA infracțiunilor economice // Surpriza „plăcută” de care a avut parte Tănase când a ajuns la Justiție: „Mare mi-a fost mirarea... A fost o denaturare totală”
De partea cealaltă, reprezentanții partenerilor de dezvoltare au subliniat că este nevoie de o abordare nouă a reformării sistemului sancționator în domeniul economic, care să fie una graduală, efectuată pas cu pas, cu participarea activă a societății civile. Totodată, partenerii de dezvoltare și-au manifestat deschiderea pentru a oferi expertiza necesară în vederea îmbunătățirii cadrului normativ în acest sens, se mai spune în comunicatul Executivului.
16.12.2025
18:25
484
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
522
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
594
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
551
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
1340
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
877
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
767
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
1086
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
805
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
1169
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
17.12.2025
01:26
279
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
516
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
409
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
434
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
475
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
544
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
564
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
466
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
538
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
462
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
602
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
472
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
509
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
474
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
512
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
488
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
544
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
608
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
581
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
542
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
651
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
547
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
517
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
677
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
731
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
618
Horoscopul zilei 16.12.2025
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














