Proiect: Statul român ar putea să acorde anual două milioane de euro Mitropoliei Basarabiei.
1174
Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, şi liderul deputaţilor PSD, Ciprian Şerban, au depus miercuri, la Senat, un proiect de lege care prevede ca statul român să acorde anual două milioane de euro Mitropoliei Basarabiei.
Proiectul de lege privind sprijinul financiar acordat de statul român Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, a fost depus miercuri, zi în care Marcel Ciolacu, în calitate de premier, a făcut o vizită de lucru în Republica Moldova.
„Anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, suma în lei, echivalentă a 2 milioane de euro, pentru Mitropolia Basarabiei, Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. Suma alocată potrivit art. 1 se prevede distinct în bugetul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Secretariatului de Stat pentru Culte şi se acordă ca sprijin financiar Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova", stipulează proiectul, citat de Agerpres.
Actul normativ prevede că destinaţia acestor fonduri se va stabili de Administraţia Patriarhală şi Mitropolia Basarabiei prin Arhiepiscopia Chişinăului.
Sumele alocate de la bugetul de stat sunt destinate acoperirii cheltuielilor necesare restaurării şi conservării bunurilor din patrimoniul mobil, completării fondurilor necesare întreţinerii şi funcţionării centrelor eparhiale şi a unităţilor de cult cu venituri mici sau fără venituri, amenajării şi întreţinerii muzeelor cultural-religioase, construirii şi reparării lăcaşurilor de cult, achiziţionării de imobile necesare desfăşurării activităţii unităţilor de cult, precum şi a activităţilor de asistenţă socială şi medicală susţinute de unităţile de cult, sprijinirii activităţilor de asistenţă socială şi medicală organizate de Mitropolia Basarabiei în spitale, centre de plasament, cămine pentru bătrâni, susţinerii unor manifestări cultural-religioase.
Prevederile acestei legi urmează să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.
Cei trei iniţiatori cer ca acest proiect să fie dezbătut în Parlament în procedură de urgenţă.
10.04.2026
19:02
258
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
221
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
219
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
382
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
384
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
355
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
617
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
453
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
558
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
580
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
571
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
568
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
19:02
40
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
65
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
73
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
341
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
358
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
332
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
578
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
433
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
532
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
561
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
551
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
554
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
760
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
744
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
720
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
629
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
588
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
700
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
755
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
798
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
712
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
653
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
648
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
706
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
732
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














