Stiri

Profesorii din R. Moldova ies de mâine la proteste: Dacă revendicările nu vor fi auzite, la începutul lunii aprilie curent vor organiza un marș de amploare

Social 22.03.2017 15:50 Vizualizări31719
Profesorii din R. Moldova ies de mâine la proteste: Dacă revendicările nu vor fi auzite, la începutul lunii aprilie curent vor organiza un marș de amploare

Sindicatele din educație anunță că profesorii vor picheta mâine, începând cu ora 14.00, clădirea Parlamentului. Peste o zi, începând de la aceeași oră, sindicaliștii vor merge și în fața Guvernului, unde vor cere ca revendicările anunțate anterior să fie îndeplinite.

Printre revendicările sindicaliștilor din educație, înaintate în toamna anului trecut, se numără egalarea salariului pentru categoria I de salarizare cu mărimea minimului de existenţă, majorarea salariului de funcţie al personalului didactic şi ştiinţifico-didactic cu 50%, începând cu 1 ianuarie 2017, majorarea indemnizaţiilor unice acordate tinerilor specialişti din ramură, la plasarea în câmpul muncii, stabilindu-le în mărime de 50 de mii de lei (studii medii speciale) şi, respectiv, 70 de mii de lei (studii superioare), reducerea normei didactice pentru tinerii specialişti, în primii trei ani de activitate, la 75% pentru un salariu de funcţie, recalcularea anuală, necondiţionată, a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadraţi în câmpul muncii și majorarea burselor de studii cu 20 la sută, începând cu 1 ianuarie 2017.

Executivul
a aprobat ulterior mai multe decizii care satisfăceau parțial revendicările sindicaliștilor, printre care majorarea indemnizațiilor unice pentru tinerii specialiști, majorarea cu 5% a burselor etc.

Astăzi Federația Sindicală a Educației și Științei a anunțat că, dacă revendicările profesorilor nu vor fi auzite, la începutul lunii aprilie curent va fi organiza un marș de protest de amploare în centul capitalei.

Federația Sindicală a Educației și Științei întrunește circa 115 mii membri de sindicat.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4614 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri