Profesorii din 15 școli-model au descoperit metode inovative de integrare a orientării în carieră în predare
1971
Profesorii care predau discipline din domeniul real în 15 școli-model s-au reunit într-un atelier pentru a învăța metode practice de integrare a orientării în carieră în predarea elevilor. Tema centrală, „Integrarea infuzională a ghidării în carieră în disciplinele școlare din domeniul STEAM”, s-a concentrat pe dezvoltarea unor activități practice care conectează elevii cu profesiile din știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică.
În timpul atelierului, profesorii au simulat situații în care, de exemplu, o lecție de matematică ar fi transformată într-un exercițiu practic în care elevii devin ingineri cadastrali, topografi sau constructori, aplicând cunoștințele curriculare în contexte reale. Pe parcursul acestor activități, cadrele didactice au colaborat în echipe, au dezbătut etapele planificării carierei și au discutat despre integrarea orientării profesionale în ore fără a supraîncărca programa școlară.
Ana Moraru, manageră de proiect la PNUD Moldova, spune: „Prin astfel de ateliere, profesorii primesc instrumentele necesare pentru a transforma orele obișnuite în experiențe relevante, care îi ajută pe tineri să-și descopere pasiunile și să facă alegeri informate pentru viitorul lor profesional.”
Participanții au reflectat și asupra etapelor planificării carierei – autocunoaștere, explorare, decizie și promovare personală. Un alt subiect al discuțiilor a vizat factorii care pot influența alegerile profesionale ale elevilor.
La final, cadrele didactice au propus soluții concrete pentru a stabili legături între învățare și viața reală, contribuind astfel la orientarea în carieră a elevilor.
Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, implementat de PNUD și UNICEF, cu suportul Uniunii Europene și în cadrul Programului „Transformarea educației în Moldova prin Școlile Model”, cu sprijinul Guvernului Norvegiei.
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău



















