Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
1768
Un grup de 20 de cadre didactice va participa, în perioada 6-20 iunie, la un stagiu de formare găzduit de Universitatea Aksaray din Republica Turcia. Activitatea se înscrie în Programul de stagiu pedagogic dedicat profesorilor de limba și literatura găgăuză din instituțiile de învățământ general din UTA Găgăuzia și are menirea să consolideze calitatea predării în această limbă.
Stagiul este organizat cu sprijinul Republicii Turcia și are ca scop consolidarea competențelor profesionale ale profesorilor, prin familiarizarea acestora cu metodologii moderne de predare a limbilor. Totodată, este vizat și schimbul de bune practici pentru modernizarea resurselor educaționale, precum și crearea unor noi instrumente didactice adaptate necesităților elevilor.
„Misiunea pe care o aveți este una extrem de importantă. Dumneavoastră nu transmiteți doar cunoștințe lingvistice, ci contribuiți la păstrarea identității. Participarea la aceste cursuri în Turcia are o valoare strategică. Ea oferă oportunitatea de a cunoaște metode moderne de predare, noi abordări pedagogice și experiențe educaționale internaționale care pot fi ulterior aplicate în școlile și grădinițele din autonomie”, a subliniat Ludmila Pavlov, secretar general adjunct la MEC.
Pe parcursul vizitei de studiu, cadrele didactice vor lua parte la prelegeri academice, ateliere de lucru și seminare de specialitate privind metodele moderne de predare a limbilor, toate orientate spre dezvoltarea abilităților lingvistice ale elevilor. Profesorii vor avea ocazia să colaboreze cu experți din domeniu, să discute provocările din sistemul educațional și să identifice modele care pot fi adaptate contextului local.
Programul include și o componentă importantă de documentare culturală în regiunea Cappadocia. Aceasta este menită să contribuie la consolidarea legăturilor academice și culturale dintre Republica Moldova și Republica Turcia și, în același timp, să lărgească orizontul cultural al participanților, oferindu-le contexte reale pentru înțelegerea dimensiunii interculturale a procesului educațional.
Ministerul Educației și Cercetării apreciază susținerea partenerilor de dezvoltare, Ambasada Republicii Turcia în Chișinău, Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare (TIKA) și Universitatea Aksaray, precum și a Centrului de cercetări științifice „M. V. Marunevici” din Găgăuzia, pentru sprijinul oferit în realizarea acestei activități, considerând că astfel de inițiative contribuie direct la îmbunătățirea calității procesului educațional.
Inițiativa se înscrie în angajamentele asumate prin Planul Național de Acțiuni pentru Învățarea și Promovarea Limbii Găgăuze în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia pentru anii 2026-2027. Documentul vizează păstrarea și promovarea limbii găgăuze în sistemul de învățământ, extinderea utilizării acesteia în spațiul public și consolidarea prestigiului limbii în rândul tinerei generații.
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026




















