CSP a ALES noul Procuror al mun. Chișinău! Candidatul, implicat în DOSARE RĂSUNĂTOARE
7516
Fostul procuror al sectorului Râșcani al capitalei, Igor Popa, care exercită în prezent interimatul funcției de șef al Procuraturii municipiului Chişinău, a fost ales ieri procuror al mun. Chișinău.
Președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Mircea Roșioru, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că Popa a fost selectat urmare a unui concurs care a cuprins mai multe etape, inclusiv urmare a unui control complex realizat de Serviciul de Informații și Securitate pentru fiecare candidat.
„Consiliul Superior al Procurorilor a ținut cont și de informațiile apărute în presă despre fiecare candidat. Aceste informații au fost confruntate cu datele de la SIS și altele”, ne-a spus Roșioru.
Șeful CSP susține că, în conformitate cu prevederile noii Legi a procuraturii, candidații la concurs au trebuit să prezinte și un program de dezvoltare strategică a instituției pe care o vor conduce.
Pentru a fi numit în funcție, candidatura lui Igor Popa urmează a fi acceptată și de procurorul general. În cazul în care Eduard Harunjen va respinge candidatura selectată de CSP, Consiliul are dreptul să mai înainteze o dată aceeași candidatură, dacă aceasta va întruni majoritatea absolută a voturilor membrilor CSP, și atunci procurorul general va trebui să accepte candidatul.
Amintim că, anterior, Igor Popa a fost criticat de presă pentru implicarea sa în dosarul 7 aprilie, dar și pentru mai multe dosare de răsunet pe care le-a gestionat.
Igor Popa are 39 de ani. Şi-a început activitatea la 25 de ani în calitate de anchetator în Procuratura sectorului Râşcani al Capitalei. Din 2002 până în 2010 a ocupat mai multe funcţii importante în Secţia exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale a Procuraturii Generale, ajungând şeful subdiviziunii.
Anume în această perioadă omul legii a ajuns în atenţia opiniei publice, el şi subalternii săi fiind cei care s-au ocupat de dosarele mai multor politicieni incomozi. La fel de multe critici a atras şi în aprilie 2009, fiind în fruntea unui grup de procurori care s-a ocupat de evenimentele de atunci, scrie anticorupție.md.
Printre cele mai răsunătoare dosare de care s-a ocupat Igor Popa pe când lucra în Secţia exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale este cel al lui Serafim Urechean, fost primar al Capitalei, în prezent preşedintele Curţii de Conturi, al lui Constantin Becciev, directorul de la SA Apă-Canal Chişinău, al lui Spiridon Danilescu, fost şef la SA Franzeluţa, al lui Valeriu Pasat, fost director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, precum şi al politicianului Nicolae Andronic. Toţi au fost achitaţi după plecarea PCRM de la guvernare.
Ion Diacov, fostul procuror al municipiului Chişinău, declara încă în 2010 că Igor Popa împreună cu echipa pe care o conducea nu şi-a exercitat cum se cuvine atribuţiile la investigarea evenimentelor din aprilie 2009. „Nu s-a dorit pornirea unei investigaţii complexe, care să stabilească acţiunile fiecărui bănuit în parte. În alte ţări, după astfel de evenimente, această operaţiune durează câteva zile, dar la noi opt procurori, conduşi de Popa, au verificat locul infracţiunii în trei-patru ore. Ei n-au avut un plan de cercetare, n-au examinat nici căile de acces şi de părăsire a locului dezordinilor”, a declarat Ion Diacov.
Mai târziu s-a constatat că Igor Popa a ascuns înregistările video în care se vede cum este asasinat Valeriu Boboc. „Procurorul Popa trebuia imediat să înceapă ancheta, mai ales că avea suficiente probe pentru a trage la răspundere diferiţi factori de decizie. Dacă avea aceste imagini înseamnă că le-a ascuns şi a tergiversat anchetarea cazului. Aici e vorba de încălcarea legii şi cred că ar trebui de tras la răspundere penală pentru asta”, menţiona liberalul Mihai Ghimpu încă în 2010, pe când era preşedinte interimar al ţării.
Indirect, Igor Popa şi-a recunoscut greşelile.
“Pentru ce să răspund? Am fost doar un soldat!”, a spus omul legii.
31.03.2026
17:24
655
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
11:09
717
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
09:38
767
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
30.03.2026
15:47
657
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
11:22
884
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
1019
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:46
1748
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
739
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
30.03.2026
09:15
1077
VIDEO // Descinderi „fulger” la o companie de închirieri auto din Chișinău. Schemă de evaziune și spălare de bani de milioane
27.03.2026
15:28
1616
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
01.04.2026
02:04
290
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
307
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
313
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
413
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
498
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
474
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
424
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
426
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
647
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
599
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
649
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
605
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
668
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
712
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
706
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1395
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
627
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
747
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
762
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
728
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
843
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
840
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
640
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
785
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
753
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
760
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














