Procurorul GENERAL a fost informat despre oamenii din „gruparea Platon”, din care ar face parte inclusiv ACTUALI judecători și procurori: „Alexandr Stoianoglo trebuie să demonstreze rezultate, altfel nu văd de ce ar trebui să rămână în funcție…”
Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, ar fi fost informat cine sunt oamenii din instituțiile statului, inclusiv procurori și judecători, care ar face parte din „gruparea Platon”, însă nu ar fi întreprins nimic, declară președintele R. Moldova, Maia Sandu.
Potrivit șefului statului, controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, scos basma curată de procurori în dosarul privind furtul miliardului, ar avea oameni infiltrați în mai multe instituții ale statului. Aceștia oameni l-ar ajuta să-și realizeze schemele. Mai multe nume ale acestor oameni din „gruparea Platon” au ajuns pe masa procurorului general, Alexandr Stoianoglo, a precizat Maia Sandu.
„În gruparea lui Platon sunt și judecători, și procurori, sunt și oameni din alte instituții publice, și din afara instituțiilor publice. Așa funcționează așa grupări, nu există doar o persoană care să poată pune la punct și să realizeze toate aceste scheme. Din păcate, în aceste grupări sunt oameni care ar trebui să facă justiție. Eu am niște informații, suspiciuni pe care Procuratura ar trebui să le verifice. Sunt sigură că acele nume au ajuns și la Procuratură și nu vedem, din păcate, nicio acțiune”, a declarat Maia Sandu miercuri-seară, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Maia Sandu a subliniat că nu sugerează în niciun caz că și Alexandr Stoianoglo ar face parte din „gruparea Platon”, însă așteaptă ca procurorul general să facă ordine în instituția pe care o conduce de aproape doi ani. „Procurorul general trebuie să demonstreze rezultate. Dacă nu le demonstrează, atunci nu văd de ce ar rămâne în funcție un om care nu reușește. Să ne demonstreze că poate...”, a punctat sursa citată.
Președintele a încercat să explice de ce în ultima perioadă a devenit ținta atacurilor lui Veaceslav Platon.
„Lui Platon îi este frică că în viitorul Parlament va fi o majoritate de oameni cinstiți pe care el n-o să-i poată să-i cumpere, să-i atragă în capcanele lui cu tot felul de tranzacții. El are un interes foarte clar, ca să nu se întâmple asta, să nu avem un Parlament cinstit, pentru că înțelege că atunci vor demara celelalte reforme, că nu va mai putea cumpăra judecători, că nu va mai avea procurorii lui și că urmează să răspundă pentru abuzurile pe care le-a comis până acum. De aici vine acest atac la adresa mea și la adresa partidului care mă susține”, a conchis Maia Sandu.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania