Procurorii au anihilat o rețea de traficanți de DROGURI. Aceștia vindeau „marfa” elevilor și studenților
1662
Procurorii, în comun cu ofițerii Direcției Generale Urmărire Penală și Inspectoratului Național de Investigații al IGP, au reținut nouă membri ai unei grupări, care puneau în circulație droguri etnobotanice. Aceste substanțe interzise erau vândute în preajma instituțiilor de învățământ, iar clienții, preponderent elevi și studenți, plăteau câte 100 de lei pentru un pachețel cu etnobotanice.
Potrivit procurorilor, acesta grupare a fost documentată pe parcursul a trei luni. Astfel, s-a constatat că membrii grupării, împărțind bine rolurile între ei, au creat o rețea bine structurată de procurare, transportare, distribuire și comercializare a produselor etnobotanice, în proporţii deosebit de mari atât în raza municipiului Chișinău, cât şi în alte localităţi ale R. Moldova.
În rezultat, oamenii legii au identificat 11 membri ai grupului, cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani. Nouă dintre aceștia au fost anterior judecați pentru infracțiuni similare și acționau la comanda liderului grupului, care de rând cu un alt membru al grupării este deținut în unul din penitenciarele din R. Moldova.
Membri grupului primeau substanțele etnobotanice în cantități mai mari, alții le repartizau și împachetau în cantități mai mici în pachete de tip zip-lock cu greutatea între 3 – 5 grame, iar ulterior distribuite dealerilor stradali. Aceștia, aflându-se în diferite locuri publice, preponderent în apropierea instituțiilor de învățământ din Chișinău și alte raioane ale țării, zilnic repartizau consumatorilor, de regulă adolescenți, 100 de pachete zilnic, la un preț de 100 de lei per pachet.
În cadrul cauzei penale au fost efectuate 15 percheziții la domiciliile și mijloacele de transport ale membrilor grupului cât și în incinta a două instituții penitenciare. În urma perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat circa 300 000 de lei, obținute în urma practicării activității ilegale, produse etnobotanice împachetate în diferite cantități, cu o greutate totală de peste 3 kg. Au fost depistate și carnete cu înscrisuri de ciornă, care reflectă evidența realizării produselor etnobotanice.
Procurorii precizează că până acum au fost reținute nouă persoane, iar activitățile de identificare a celorlalți membri sunt în plină desfășurare. De asemenea, se desfășoară investigații financiare paralele, în scopul identificării și sechestrării bunurilor obținuți pe cale criminală. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.
06.04.2026
17:43
254
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
241
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
16:02
389
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
350
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
413
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
09:42
554
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
05.04.2026
19:05
1026
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
04.04.2026
21:12
1073
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
15:21
1140
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1138
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
03.04.2026
20:41
1325
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
18:31
1730
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
06.04.2026
17:43
244
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
233
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
254
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
421
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
381
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
340
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
406
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
464
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
526
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
549
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
552
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1025
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
959
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1076
Horoscopul zilei 05.04.2026
1210
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1070
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1503
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1177
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1137
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1137
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1259
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1468
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1359
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1232
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1325
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














