Stiri

Primul pas către tranziția energetică: un antreprenor din Congaz primește finanțare pentru panouri solare prin programul FACEM Investiții BGK

Actualitate 17.03.2025 15:27 Vizualizări1396
Primul pas către tranziția energetică: un antreprenor din Congaz primește finanțare pentru panouri solare prin programul FACEM Investiții BGK

La data de 17 martie 2025, în Chișinău, un antreprenor din Congaz, cu aproape 40 de angajați, a devenit primul beneficiar al unui nou program de finanțare. Acesta activează în domeniul cateringului și organizării de evenimente și va utiliza fondurile pentru a instala un sistem fotovoltaic de 40 kW, cu 109 panouri solare având o capacitate totală de 59,95 kW. Scopul acestei investiții este de a reduce costurile energetice și de a crește independența energetică a afacerii sale.

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, a anunțat aprobarea primei decizii de finanțare prin programul FACEM Investiții, sprijinit de Banca Gospodarstwa Krajowego (BGK) din Polonia, în urma unui parteneriat cu BC FinComBank S.A.

Finanțarea acordată se ridică la 548 mii lei, iar valoarea totală a proiectului este de 710 mii lei.

Beneficiarul va avea ocazia să participe la o vizită de studiu internațională, organizată de Solidarity Fund, cu toate costurile acoperite. Inițiativa are rolul de a facilita schimbul de experiențe și îmbunătățirea competențelor în domeniul eficienței energetice.

Beneficiarii programului FACEM Investiții BGK au acces la un grant sub formă de asistență tehnică, care include diverse componente importante. Aceștia pot beneficia de consultanță directă pentru formarea abilităților antreprenoriale, prin 10 training-uri tematice destinate IMM-urilor.

De asemenea, se oferă consultanță individuală pentru pregătirea documentației de credit, sub forma unor vouchere de afaceri cu valori între 500 și 1000 euro, adaptate complexității proiectului investițional, fiind destinate elaborării planurilor de afaceri și pregătirii documentației de finanțare.

Programul prevede, totodată, organizarea de vizite de studiu internaționale pentru 20 de ÎMM-uri, incluzând primii 10 beneficiari ai finanțării, precum și 10 alți beneficiari care au implementat proiectul și au obținut rezultate notabile conform obiectivelor programului.

Amintim că Banca Gospodarstwa Krajowego (BGK) și Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova au încheiat un acord de împrumut de 5 milioane euro, destinat sprijinirii microîntreprinderilor și IMM-urilor din Republica Moldova în realizarea proiectelor de eficiență energetică.

Acest împrumut este completat de un grant de aproximativ 1,6 milioane euro, oferit de Uniunea Europeană. Suportul include reducerea ratelor dobânzilor pentru împrumuturile prin BGK și asistență tehnică pentru completarea cererilor de împrumut și realizarea auditurilor energetice, implementate în colaborare cu Polish Solidarity Fund.

Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 26.08.2026 26.08.2026 13:10 444 Horoscopul zilei 26.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri