Prima poziție pe lista AUR pentru alegerile din 11 iulie este o româncă plecată în Italia
2150
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) oferă primul loc pe lista electorală la alegerile parlamentare anticipate Victoriei Grosu Vremeș, o româncă din Republica Moldova plecată la muncă în Italia.
Decizia a fost luată astăzi de către reprezentanții formațiunii în cadrul Biroului Național Politic, fiind motivată de faptul că AUR este „un altfel de partid, un partid al românilor, care poartă un respect deosebit pentru cei din diaspora”.
Potrivit Alianței pentru Unirea Românilor, participarea Victoriei Grosu Vremeș, originară din Lozova, Strășeni, nu este una formală, întrucât aceasta va intra în Parlamentul Republicii Moldova și va fi vocea celor alungați de soartă.
„Alianța pentru Unirea Românilor este un proiect politic al românilor de pretutindeni și care transcende granița nedreaptă de pe Prut. Timp de 31 de ani, clasa politică de pe cele două maluri de Prut nu a dorit sau nu a știut să ofere condițiile necesare pentru ca cetățenii să rămână acasă. În Republica Moldova, aproape 1.5 milioane de români basarabeni au fost nevoiți să ia drumul pribegiei, exodul de cetățeni și pierderile fiind cele mai mari din toată istoria noastră. Nu au reușit sovieticii ceea ce au reușit politicienii de după căderea blocului sovietic. Astăzi s-a reunit Biroul Național Politic și care a fost nevoit să țină cont de noile realități existente. S-au luat decizii importante și care susțin faptul că AUR este un partid altfel, un partid al românilor”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele AUR, după ședința Biroului Național Politic.
Alianța pentru Unirea Românilor va depune actele necesare la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea la alegerile parlamentare anticipate, vineri, 28 mai 2021, tot atunci urmând a fi prezentată public lista celor înscriși în competiția electorală.
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:44
29.10.2026
17:43
29.10.2026
17:16
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
Maia Sandu va efectua prima sa vizită în Ungaria
















