Prim-vicepreședintele PUN părăsește formațiunea lui Țîcu, dar și activitatea politică: „Decizia mea nu are nicio legătură cu rezultatul electoral al candidatului PUN, ci cu lucruri care s-au petrecut mai înainte”
2388
Prim-vicepreședintele Partidului Unității Naționale (PUN), Vlad Țurcanu, părăsește formațiunea lui Octavian Țîcu. Anunțul a fost făcut de Țurcanu după primul tur al alegerilor prezidențiale.
„Am așteptat să se încheie campania electorală ca să vă pot comunica tuturor că m-am retras din PUN și din activitatea politică. Sâmbătă mi-am înștiințat și colegii despre această decizie a mea pe care o luasem de ceva timp. Am vrut să arăt că n-are nicio legătură cu rezultatul electoral al candidatului PUN, ci cu lucruri care s-au petrecut mai înainte”, a precizat fostul consilier prezidențial.
Țurcanu a mai adăugat că rămâne în spațiul public pentru a promova valorile în care crede.
„Le mulțumesc tuturor oamenilor care au avut încredere în mine și îi rog să mă scuze pe cei pe care i-am implicat în treburi de care acum sunt nevoit să mă despart”, a conchis Vlad Țurcanu.
Vlad Țurcanu a aderat la PUN pe 31 decembrie 2019, la o zi după ce a demisionat din funcția de președinte al Partidului Popular Românesc (PPR).
17.03.2022
09:35
7774
DOC // Socialistul Dodon vrea să „INVADEZE” spațiul public din R. Moldova cu acțiunile organizației sale „non-profit”. Acesta e gata să ofere BANI grei pentru a demonstra cât de importantă este Rusia pentru mediul de afaceri din R. Moldova
29.11.2021
18:58
3777
Fost consilier PREZIDENȚIAL, candidat pentru funcția de director general al Companiei „Teleradio-Moldova”: „Abia aștept să ajung în comisia parlamentară pentru audieri”
28.01.2020
14:03
3740
Candidatul PUN la funcția de deputat în circumscripția nr. 38 se RETRAGE din cursa electorală. Pe cine vor SPRIJINI Vlad Țurcanu și Octavian Țîcu
17.01.2020
10:18
3233
VIDEO // A fost anunțat PRIMUL CANDIDAT la funcția de deputat în circumscripția nr. 38 Hâncești
31.12.2019
11:27
4978
VIDEO // Vlad Țurcanu, FUNCȚIE importantă în cadrul PUN. Octavian Țîcu se compară pe sine și pe Țurcanu cu Ion Inculeț și Ion Pelivan. Ce spune despre BLOCUL format din cinci partide unioniste: „Nu vom face parte din COLHOZURI unioniste”
30.12.2019
13:24
3911
Un politician din R. Moldova a decis să DEMISIONEZE din fruntea partidului pe care îl conduce: „Alegerea colegilor mei nu se potrivește cu ceea ce cred”
12.05.2016
13:10
2069
Consiliul Consultativ Mass-Media România - R. Moldova se REUNEȘTE la Chișinău. Despre ce se va DISCUTA
26.03.2026
21:42
258
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
187
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
233
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
273
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
352
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
21:42
82
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
26.03.2026
21:32
25
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
26.03.2026
21:06
109
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
238
Procesul intentat de X Corp împotriva giganților din publicitate, respins de un judecător american
26.03.2026
20:41
311
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
20:08
253
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
209
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
374
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
305
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
357
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
361
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
505
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
365
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
393
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
416
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
404
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
327
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
389
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
338
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
390
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
381
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
670
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
361
WhatsApp integrează Meta AI pentru redactarea mesajelor, editarea fotografiilor și gestionarea mai ușoară a fișierelor și conversațiilor
26.03.2026
15:13
412
Mistral lansează Voxtral TTS, noul model open-source de sinteză vocală pentru aplicații enterprise și asistenți AI
26.03.2026
14:12
601
REZILIENȚĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
OpenAI renunță la modul erotic din ChatGPT și își schimbă strategia către clienți business și armată
Google extinde funcția Live Translate în timp real pe căști pentru iOS și mai multe țări, cu suport în peste 70 de limbi
Scurgerile de unelte Coruna și DarkSword expun milioane de iPhone cu iOS vechi la atacuri cu spyware, în ciuda noilor protecții din iOS 26
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














