DOC // Socialistul Dodon vrea să „INVADEZE” spațiul public din R. Moldova cu acțiunile organizației sale „non-profit”. Acesta e gata să ofere BANI grei pentru a demonstra cât de importantă este Rusia pentru mediul de afaceri din R. Moldova
7875
Telegram Socialistul Igor Dodon avea planuri mari cu Uniunea sa de afaceri moldo-ruse, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina. Acesta intenționa să le arate moldovenilor, prin intermediul postului public de televiziune, „cum se dezvoltă cooperarea dintre mediul de afaceri rus și cel moldovenesc, în domenii de interes reciproc”. Pentru aceasta, era gată să plătească bani frumoși, susține directorul general al IP Compania „Teleradio-Moldova”, Vlad Țurcanu.
„Absorbit de multiplele probleme cotidiene pe care le am la „Teleradio-Moldova” și de proiectele de dezvoltare în derulare, peste care s-au suprapus condițiile speciale în care lucrăm de când a început războiul în Ucraina, am întârziat să răspund unei scrisori ce mi-a fost adresată la începutul lunii februarie. Am decis să-mi repar această greșeală și, fiindcă „Teleradio-Moldova” e o instituție publică, găsesc de cuviință să consult societatea în această privință. Vă întrem, așadar: ce părere aveți despre această inițiativă? Ce ar trebui să-i răspund acum acestui cetățean?”, a scris Țurcanu într-o postare pe Facebook.
Printre altele, Igor Dodon își dorea ca toată R. Moldova să-l vadă cum organizația sa „non-profit” contribuie la dezvoltarea cooperării cu Rusia. Acesta a solicitat o ofertă de preț privind elaborarea a trei reportaje comerciale lunare, care să fie difuzate de cinci ori la Moldova 1. Colaborarea urma să se întindă pe toată durata anului 2022.
Citește și: Mesagerul Kremlinului în R. Moldova, AMENINȚĂRI DIRECTE la adresa actualei guvernări: „Partenerii noștri din Est sunt atenți la fiecare mișcare NEPRIETENOASĂ. Și nu doar acordă atenție, ci și reacționează rapid...”
De menționat că, de la începutul războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, Igor Dodon a tot avertizat autoritățile din R. Moldova să fie „neutre” și să nu se expună negativ în privința „partenerului strategic” Rusia. Mai mult, ieri Dodon chiar a avertizat Chișinăul să nu voteze, alături de partenerii occidentali, pentru excluderea Rusiei din Organizarea Mondială a Comerțului (OMC) și, totodată, pentru neadmiterea Belarusului în această structură.
„Le-a fost frică să se alăture în mod deschis la sancțiunile anti-Rusia impuse de Occident și acum profită de „umbrela” OMC pe ascuns, să provoace anumite daune Rusiei și Belarus. Vreau să mă adresez către reprezentanții actualei guvernări - nu veți reuși s-o faceți pe ascuns. Partenerii noștri din Est sunt atenți la fiecare mișcare neprietenoasă. Și nu doar acordă atenție, ci și reacționează rapid. Prin acțiunile voastre, subminați neutralitatea R. Moldova și oferiți motive celorlalte state să pună la îndoială acest statut și, respectiv, transformați R. Moldova într-un instrument de presiune al unor țări asupra altora”, a amenințat prorusul Dodon.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
16.08.2026
16:54
16.08.2026
16:53
16.08.2026
16:37
16.08.2026
16:12
16.08.2026
14:34
16.08.2026
14:20
16.08.2026
14:11
16.08.2026
13:33
16.08.2026
12:54
16.08.2026
12:49
16.08.2026
12:27
16.08.2026
11:27
16.08.2026
11:04
16.08.2026
10:30
16.08.2026
10:07
16.08.2026
09:44
16.08.2026
08:41
16.08.2026
08:27
16.08.2026
08:04
16.08.2026
07:36
16.08.2026
07:24
16.08.2026
07:05
16.08.2026
06:30
16.08.2026
03:18
16.08.2026
02:01
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington


















