PREZIDENȚIALE // Peste 3,2 milioane de cetățeni ai R. Moldova sunt așteptați duminică la URNE să-și aleagă președintele: Cine sunt cei opt candidați înscriși în cursă și cum trebuie să se prezinte alegătorii la secțiile de vot
1943
Cetățenii R. Moldova sunt așteptați duminică, 1 noiembrie, la secțiile electorale pentru a-și alege președintele pentru viitorii patru ani.
În listele electorale sunt înscriși 3 287 140 de cetățeni cu drept de vot, inclusiv 232 631 care nu au înregistrare la domiciliu sau reședință (cei care au emigrat autorizat peste hotarele republicii), precum și 256 203 cetățeni cu drept de vot care locuiesc în stânga Nistrului.
Cele peste 3,2 milioane de alegători au de ales între opt candidați înscriși în cursa electorală, iar sondajele prezentate pe parcursul campaniei electorale au arătat că niciunul dintre ei nu va acumula 50% plus un vot și, astfel, peste două săptămâni va fi organizat al doilea tur de scrutin, iar în buletinele de vot vor fi incluși primii doi clasați la alegerile de astăzi.
CANDIDAȚII:
1.Renato Usatîi (41 de ani), liderul Partidului Nostru și primar de Bălți începând cu anul 2015
Înainte de a intra în politica din R. Moldova, Usatîi a făcut afaceri în Federația Rusă, iar acum are mai multe dosare penale la Moscova, despre care dânsul spune că ar fi fabricate.
CITIȚI și DOC // Renato Usatîi, unul dintre cei mai bogați candidați la funcția de președinte: Primarul de Bălți și-a trecut în declarația de avere și ceasurile de 250 de mii de euro
2.Andrei Năstase (45 de ani), liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”
Avocatul apropiat oamenilor de afaceri Victor și Viorel Țopa aflați în Germania a câștigat Primăria Chișinău în 2018, dar rezultatele scrutinului au fost anulate de către instanțele de judecată la comanda regimului Plahotniuc, sesizate de către socialistul Ion Ceban. În 2019, Ceban a pierdut Primăria capitalei în favoarea aceluiași Ceban.
CITIȚI și Ce salariu a primit Andrei Năstase cât a ocupat funcția de ministru al Afacerilor Interne în 2019: Familia politicianului și-a procurat un VOLVO nou-nouț cu peste 41 000 de euro
3.Tudor Deliu (64 de ani), profesor universitar cu studii în filologie și drept
În perioada anilor 2010 – 2019 a fost deputat pe listele PLDM, iar din 2018 a condus acest partid, șefia căruia a fost preluată, în august curent, de către Vlad Filat.
4.Igor Dodon (45 de ani), președinte al R. Moldova în ultimii patru ani
A debutat în politică pe timpul regimului comunist, a fost ministru și deputat din partea partidului condus de Vladimir Voronin. În 2011 a părăsit fracțiunea comuniștilor și în scurt timp a devenit liderul PSRM. De numele lui Dodon se leagă numeroase scandaluri, în special de corupție, iar ultimele dezvăluiri publice îl arată pe Dodon ca fiind un demnitar ghidat în totalitate de către serviciile secrete rusești.
CITIȚI și AVERE // Un MILION pentru familia Dodon
5.Violeta Ivanov (53 de ani), deputată din partea Partidului Șor
Fostă ministră în guvernele Tarlev și Greceanîi, Ivanov a reușit să schimbe timp de 11 ani trei fracțiuni parlamentare – a ajuns în Legislativ pe listele comuniștilor, în 2015 a aderat la democrați, iar în acest an mers la Partidul Șor.
CITIȚI și Candidatul la Președinție care ține peste jumătate de milion de lei la bancă
6.Maia Sandu (48 de ani), fostă ministră a Educației, fostă prim-ministră a R. Moldova și președintă a Partidului Acțiune și Solidaritate
Maia Sandu a decis instalarea camerelor video la examenele de Bacalaureat, pentru a elimina fraudele de la BAC. În 2016, a candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, pierzând în turul doi de scrutin în fața lui Igor Dodon, după ce a acumulat 47,89% din voturi. Ulterior, în 2019, după ce a devenit deputată din partea circumscripției uninominale destinate diasporei din UE, s-a aliat cu Dodon pentru a-l alunga pe Vlad Plahotniuc de la putere.
CITIȚI și DOC // Economiile Maiei Sandu ținute într-o bancă din SUA au scăzut de cinci ori de când a venit în politica din R. Moldova: Ce salariu a ridicat în calitate de premier în 2019
7.Octavian Țîcu (48 de ani), liderul Partidului Unității Naționale, istoric, fost ministru, deputat și fost boxer de performanță
Țîcu a fost ales deputat în 2019 pe listele Blocului „ACUM”, iar la finele aceluiași an a fost ales în fruntea PUN. Militează pentru Unirea R. Moldova cu România.
CITIȚI și DOC // Averile celor doi candidați unioniști înregistrați de către CEC în cursa electorală pentru funcția de președinte: Țîcu a obținut aproape un milion de lei din activitatea didactică, iar Chirtoacă a fost în ultimii ani și consultant politic
8.Dorin Chirtoacă (42 de ani), fostul primar al Chișinăului în perioada anilor 2007 – 2018, președinte al Partidului Liberal și unul dintre liderii Blocului UNIREA
Unionistul învingea regimul comunist care era în plină ascensiune și era ales primar al capitalei la numai 28 de ani, fiind cel mai tânăr primar al Chișinăului. În 2011 și în 2015, Chirtoacă i-a învins pe rând pe Igor Dodon și Zinaida Greceanîi care au candidat la șefia capitalei. În 2017 a fost reținut într-un dosar de corupție care nu are nici astăzi vreo finalitate, el fiind silit să-și dea demisia de la conducerea Primăriei Chișinău.
Pentru a-și exprima votul, cetățenii sunt rugați să se prezinte la secțiile electorale echipați cu mască și având la ei buletinul de identitate cu fișa de însoțire sau pașaportul (este permis și cel expirat). Dacă nu vor avea măști, funcționarii electorali le vor da câte una, iar recomandarea este ca alegătorii să vină și cu pixurile de acasă, pentru a evita infectarea cu COVID-19.
Autoritățile au deschis 2 004 de secții de vot pe teritoriul R. Moldova, inclusiv 42 destinate alegătorilor din Transnistria, și 139 - în străinătate.
Alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020 vor fi monitorizate de 1 887 de observatori naţionali și 310 observatori internaţionali.
În cadrul secțiilor de votare deschise peste hotarele țării au fost acreditați 77 de observatori din partea organizațiilor neguvernamentale și a misiunilor diplomatice și 154 de observatori înaintați de către concurenții electorali.
02.05.2025
11:38
1518
Blocul „Împreună” optează pentru Crin Antonescu la alegerile prezidențiale: „Este soluția pentru o Românie stabilă, democratică, prosperă și o garanție a parcursului european al R. Moldova”
21.10.2024
15:54
3455
Stoianoglo a cerut BOICOTAREA referendumului, iar acum optează pentru „o direcție clară de dezvoltare în familia europeană”. Candidatul socialiștilor acceptă PROVOCAREA Maiei Sandu de a participa la dezbateri electorale
23.11.2020
13:58
6027
INFOGRAFIC // Maia Sandu votată de 3 463 de moldoveni aflați în Rusia, iar Igor Dodon - de 2 547 de conaționali din Italia: Cum s-au împărțit voturile din diasporă, în fiecare stat aparte, între cei doi candidați de la prezidențiale
11.11.2020
09:37
3233
Un deputat de la Chișinău reclamă o MOBILIZARE fără precedent în Transnistria: 800 de lei pentru un vot în favoarea lui Igor Dodon?
04.11.2020
10:01
5855
MAEIE îi cere CEC-ului să suplimenteze numărul de funcționari și echipamente electorale în secțiile de vot de peste hotare unde au fost înregistrate AGLOMERAȚII pe 1 noiembrie: Practica secțiilor din Irlanda, oferită drept exemplu
02.11.2020
11:39
2369
Maia Sandu l-a „BĂTUT” pe Dodon în raionul său de baștină: Cum s-a votat la Fălești, de unde se trag lidera PAS și Renato Usatîi
02.11.2020
10:08
2668
PREZIDENȚIALE // RECORDUL din Italia și TOPUL secțiilor electorale de peste hotare unde au votat cei mai mulți cetățeni din DIASPORA
01.11.2020
21:19
2730
VIDEO // Rata de participare la vot, la ora 21.00, când majoritatea secțiilor electorale au fost ÎNCHISE - 42,75%
01.11.2020
20:57
2315
EXIT POLL la TELEFON: Igor Dodon și Maia Sandu, în turul DOI al alegerilor prezidențiale
01.11.2020
18:10
2104
PREZIDENȚIALE // Secția electorală din R. Moldova la care s-au prezentat doar ZECE alegători la vot: Cele mai aglomerate secții sunt în Franța și Marea Britanie
30.03.2026
12:04
346
ULTIMA ORĂ // Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
293
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
374
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
313
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
690
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
432
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
283
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
30.03.2026
09:15
454
VIDEO // Descinderi „fulger” la o companie de închirieri auto din Chișinău. Schemă de evaziune și spălare de bani de milioane
30.03.2026
08:40
440
Horoscopul zilei 30.03.2026
30.03.2026
07:03
527
Proiect STRATEGIC pentru transportul feroviar: Tronsonul Chișinău – Ungheni va fi electrificare și va permite viteze de 140 km/h
29.03.2026
21:01
626
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
829
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
29.03.2026
08:20
833
Horoscopul zilei 29.03.2026
979
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
998
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
917
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
1081
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
933
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
1042
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
1088
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
964
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
1000
Horoscopul zilei 28.03.2026
1125
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1218
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
1046
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
1144
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
ULTIMA ORĂ // Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














