Președintele Parlamentului, Igor Grosu, merge în SUA: Întrevederi cu membri ai Congresului Statelor Unite, cu senatori și participare la audieri organizate de Comisia Helsinki, unde se va discuta despre situația din Republica Moldova
1366
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua, în perioada 11 – 15 iulie curent, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, fiind însoțit de președinta Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană, Doina Gherman.
Potrivit Serviciului de presă al Parlamentului, Igor Grosu are programate întrevederi cu membri ai Congresului Statelor Unite și cu senatori, pentru a discuta despre oportunitățile de intensificare a cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii.
De asemenea, spicherul Igor Grosu va participa la audieri organizate de Comisia Helsinki, unde se va discuta despre situația din Republica Moldova, în mod special despre implementarea reformelor pentru consolidarea democrației, combaterea corupției și asigurarea securității, în contextul amenințărilor provocate de războiului Federației Ruse din Ucraina.
De asemenea, Igor Grosu va participa la un eveniment public găzduit de Consiliul Atlantic din SUA, unde va fi abordat subiectul securității.
În cadrul vizitei sale în SUA, șeful Legislativului se va întâlni și cu șefa Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Samantha Power, dar și cu reprezentanți ai diasporei din Statele Unite al Americii.
Comisia SUA pentru Securitate și Cooperare în Europa (Comisia Helsinki) este o comisie independentă, înființată în 1976, pentru a monitoriza respectarea Actului Final de la Helsinki, de la 1975, precum și a altor angajamente de la nivelul Conferinței și apoi Organizației pentru Securitate si Cooperare în Europa. Este formată din membri ai Senatului și Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, precum și din reprezentanți ai Departamentelor de Stat, Apărării și Comerțului din Administrația Statelor Unite.
Comisia Helsinki promovează respectarea drepturilor omului, securitatea internațională și cooperarea economică, redactând numeroase rapoarte și rezoluții congresionale, în baza dezbaterilor și audierilor organizate.
Prin intermediul activității sale, Comisia Helsinki a contribuit în mod fundamental, de-a lungul activității sale, la promovarea și respectarea valorilor democratice la nivel global, la combaterea traficului de persoane, a antisemitismului si rasismului, a intolerantei și corupției. Pe lângă contribuția avută la creșterea conștientizării la nivelul opiniei publice din SUA pe această temă, a contribuit la dezvoltarea politicii externe a Administrației SUA, inclusiv cu privire la concentrarea eforturilor referitoare la respectarea drepturilor omului.
Comisia Helsinki a fost implicată în promovarea recunoașterii independentei Ucrainei și a altor foste republici sovietice, în condamnarea violărilor grave ale drepturilor omului de către Rusia în Cecenia, între anii 1994-2009, precum și în Siria, Libia sau Georgia.
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
20.10.2026
14:37
20.10.2026
14:16
20.10.2026
13:36
20.10.2026
13:34
20.10.2026
13:27
20.10.2026
13:22
20.10.2026
13:13
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















