Președintele Curții Constituționale, venituri de peste patru MILIOANE de lei în 2018: Salariu și pensie generoase și mașini de zeci de mii de euro
4011
Anticorupție
Președintele Curții Constituționale din R. Moldova, Mihai Poalelungi, declară venituri de peste 4,1 miloane de lei în anul 2018 sau câte aproape 350 de mii de lei lunar.
Poalelungi a fost numit în funcția de magistrat la Înalta Curte la mijlocul lunii martie 2018 și a ridicat până la sfârșitul anului un salariu total de 366 948 de lei sau câte peste 38,6 mii de lei lunar de la această instituție. Până la numirea în această funcție, Poalelungi a mai primit, tot în anul trecut, și 685 983 de lei de la Curtea Supremă de Justiție, unde a activat anterior.
Alte peste 195 de mii de lei le-a câștigat din pensie sau câe peste 16 mii de lei lunar, încă 90 de mii - din lecțiile ținute la diferite universități și 5,5 mii de lei pentru un buletin de boală.
Soția sa, angajată a Ministerului Justiției, a avut un salariu în 2018 de 244 623 de lei, iar familia Poalelungi a mai câștigat peste 2,7 milioane de lei sau aproape 140 de mii de euro din „dobânda de la Victoriabank”.

De menționat că Poalelungi ține la bancă 353 de mii de euro și aproape 84 de mii de lei.
Impresionează și mașinile familiei Poalelungi - trei autovehicule cu valoarea totală de aproape 100 de mii de euro.

Mihai Poalelungi are o casă de locuit din 2012 de 111,2 metri pătrați și un apartament de 90 de metri pătrați cumpărat în 2017 cu 540 de mii de lei.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















