Președintele CNI le-a spus deputaților cum a SCĂPAT de trei MAȘINI în anul trecut: „Ați scris MINCIUNI!”
1157
cni.md După ce o Comisie specială parlamentară care a verificat averile membrilor Comisiei Naționale de Integritate (CNI) a stabilit că fiecare dintre aceștia a tăinuit mașini sau conturi bancare în declarațiile de avere pentru anul trecut, au venit și explicațiile.
Fiecare membru al CNI a ținut să răspundă punct cu punct la neregulile depistate de legislatori.
Astfel, președintele CNI, Anatolie Donciu, a explicat de ce nu a declarat automobilul de model „VAZ”, anul fabricării 1992, mandatele de arendă pentru mașinile de model „BMW” și „Mercedes 250D” din 2002 și, respectiv 1988, precum și un card bancar de la Banca de Economii cu peste 17 mii de lei, așa cum au stabilit deputații.
Potrivit lui Donciu, automobilul VAZ-2103, care aparţinea fratelui său, a fost înmatriculat în 1995 pe numele lui, pentru că la acel moment deţinea viză de reşedinţă în Chişinău.
„După plecarea fratelui cu domiciliul permanent peste hotare, automobilul în cauză nu a mai fost exploatat de nimeni, a rămas fără supraveghere şi a fost dat uitării. Această unitate de transport s-a deteriorat, fiind complet rebutată, motiv pentru care, la 14 martie 2013, automobilul respectiv a fost radiat din Registru”, susține Donciu.
Celelalte automobile, unul aparținând unui prieten și altul – fiului său, le-a împrumutat doar pentru două călătorii peste hotare. Mandatele au fost radiate și ele din Registru, documente pe care le-a prezentat la comisia parlamentară, afirmă președintele CNI.
„La momentul depunerii declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate (28 martie 2014) pentru anul 2013, automobilul „VAZ”, precum şi mandatele de arendă a automobilelor „Mercedes 250D” şi „BMW 346L” nu mai erau înregistrate pe numele meu, fiind deja radiate”, explică Donciu, afirmând că cei 17 mii de lei de pe card i-a inclus la capitolul venituri din pensie în declarația de avere.
„Alte proprietăţi, care eventual sunt înregistrate pe numele altor persoane, despre care afirmă Comisia parlamentară în raportul respectiv, nu am avut şi nici nu am. Aşadar, concluziile Comisiei speciale a Parlamentului, precum că nu am declarat toate veniturile şi proprietăţile, sunt inventate şi nu corespund adevărului”, se apără Donciu.
Și ceilalți membri ai CNI afirmă că au declarat toate proprietățile și chiar se amuză de concluziile la care au ajuns deputații.
„Contul este declarat! Nu știu cum trebuie să fii ca să scrii în raport că nu este declarat. În opinia mea, controlul Comisiei speciale a fost efectuat superficial, necalitativ, cu rea-voință, nu a fost adus la cunoștința membrilor Comisiei Naționale de Integritate. Au fost lezate drepturile membrilor CNI la apărare. Am impresia că raportul în cauză este întocmit la comandă, cu scopul de a denigra Comisia Națională de Integritate și fiecare membru în parte. Declar că nu am ascuns de societate niciun bănuț și niciun bun obținut pe parcursul a 47 ani de muncă”, a răbufnit Dumitru Prijmireanu, membru al CNI.
24.12.2025
20:51
699
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
843
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
23.12.2025
21:01
1071
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
17:51
1032
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:27
958
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
11:56
959
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
22.12.2025
20:23
1129
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
890
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:28
1054
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
15:23
975
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
12:21
1147
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
21.12.2025
18:17
1581
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
25.12.2025
17:19
226
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
25.12.2025
15:57
416
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
535
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
449
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
628
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
551
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1071
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
2475
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
655
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
698
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
842
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
824
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
796
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
961
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
906
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
921
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1102
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1222
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1290
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1200
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
1070
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1164
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1482
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
1098
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
1093
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
Atac cibernetic asupra Poștei franceze în perioada Crăciunului: hackerii proruși Noname057(16) își revendică acțiunea, DGSI investighează incidentul în contextul tensiunilor cu Rusia
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














