Premiul European pentru Maia Sandu, la Bruxelles: „Acest premiu nu este despre mine, ci despre oamenii R. Moldova, care aleg democrația”
2933
Președinta Maia Sandu a primit marți, la Bruxelles, Premiul European „Richard Coudenhove-Kalergi”, acordat liderilor și personalităților care promovează unitatea europeană, democrația și valorile comune pe continentul nostru.
Distincția este inspirată de viziunea fondatorului Uniunii paneuropene, diplomatul și filozoful Richard von Coudenhove-Kalergi. Printre laureații premiului se numără Angela Merkel, Jean-Claude Juncker, Klaus Iohannis și Donald Tusk.
„Acest premiu nu este despre mine, ci despre oamenii R. Moldova, care aleg democrația, care muncesc pentru o societate dreaptă și au arătat lumii întregi că locul nostru este în familia europeană”, a declarat președinta Sandu la ceremonia de la Bruxelles.
Președintele Societății Europene Coudenhove-Kalergi, Prințul Nikolaus von Liechtenstein, care a înmânat premiul, a declarat că „Maia Sandu își urmează în mod curajos drumul politic de integrare a R. Moldova în familia democratică a statelor europene”.
„Ea își îndeplinește înaltul mandat cu o simplitate demnă și contribuie la dezvoltarea pașnică a continentului. În ciuda situației dificile care amenință țara sa, ea o conduce cu fermitate către calitatea de membru al Uniunii Europene, pentru un viitor politic și economic sigur”, a spus Prințul Nikolaus von Liechtenstein, citat de Președinția de la Chișinău.
Premiul simbolizează recunoașterea eforturilor Republicii Moldova de a se alinia valorilor europene și de a contribui la unitatea și stabilitatea Uniunii Europene și nu prevede o recompensă financiară.
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















