Premiile Concursului Lingvistic „A Chance, Une Chance, Eine Chance” Ediția a V-a au fost acordate celor mai creativi elevi ai anului 2025
1060
19 grupuri de elevi de la diverse instituții de învățământ general au fost desemnate câștigătoare în cadrul Concursului Republican „A Chance, Une Chance, Eine Chance”, ediția a V-a. Acesta a fost organizat în parteneriat de Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, având ca scop dezvoltarea competențelor lingvistice ale elevilor în limbile străine studiate, alături de stimularea creativității și gândirii critice, promovarea dialogului intercultural și susținerea valorilor europene.
Concursul, având tema „Gândul zilei”, a încurajat elevii să creeze podcasturi motivaționale cu mesaje pozitive care stimlează reflecția personală și valorifică diversitatea culturală europeană. În această ediție, s-a creat un mediu educațional prin care tinerii au avut ocazia să își facă auzită vocea și să promoveze o cultură a dialogului și respectului reciproc.
Anul acesta, la concurs au fost trimise 134 de dosare: 78 pentru Limba engleză, 46 pentru Limba franceză, 9 pentru Limba germană și un dosar pentru Limba italiană.
Comisia concursului a fost formată din cadre didactice de la universități și școli generale, precum și reprezentanți din diverse domenii artistice, punând un accent pe diversitatea etnică, de gen și vârstă. În urma examinării materialelor, au fost desemnați 19 câștigători care vor primi următoarele premii:
- Premiul mare: 4000 lei (un premiu pentru cel mai apreciat produs);
- Premiul I: 3000 lei (3 premii, câte unul pentru fiecare treaptă școlară);
- Premiul II: 2000 lei (3 premii, câte unul pentru fiecare treaptă școlară);
- Premiul III: 1000 lei (3 premii, câte unul pentru fiecare treaptă școlară);
- Mențiuni: 500 lei (6 mențiuni, câte două pentru fiecare treaptă școlară).
Ministerul Educației și Cercetării a acordat și premii speciale la secțiunea Limba franceză, susținute de Agenția Universitară Francofonă și Alianța Franceză din Republica Moldova. Valoarea premiilor este aceeași atât pentru elevii premianți, cât și pentru profesorii mentori, în funcție de categorii.
Lista învingătorilor Concursului Republican „A Chance, Une Chance, Eine Chance”, ediția a V-a, 2025 poate fi văzută aici ipn.md.
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României


















