Premierul Vasile Tofan a înotat Bosforul alături de fiul de 14 ani, care a terminat cursa înaintea sa
286
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a traversat duminică înot strâmtoarea Bosfor alături de fiul său de 14 ani, onorând promisiunea făcută acestuia de a participa împreună la Cursa Intercontinentală de Înot din Bosfor și recunoscând, cu emoție, că adolescentul și-a întrecut tatăl.
„În ianuarie i-am promis fiului meu că vom traversa împreună, înotând, strâmtoarea Bosfor. S-a pregătit aproape un an pentru această cursă, iar eu nu puteam să-mi încalc promisiunea”, a scris Vasile Tofan pe reţelele sociale după competiţie, subliniind efortul susținut al băiatului şi angajamentul asumat faţă de el.
Tofan a explicat că i-a făcut această promisiune fiului său înainte de a şti că va deveni premier. „Tocmai a împlinit 14 ani şi a trebuit să-mi respect promisiunea. Problema este că nu ştiam că, între timp, voi deveni prim-ministrul Republicii Moldova, aşa că acum trebuie să-mi respect promisiunea şi, în acelaşi timp, să mă asigur că obţin un rezultat bun, pentru a nu-mi face ţara de ruşine”, a scris Tofan, evidenţiind îmbinarea dintre responsabilităţile familiale şi cele de stat.
A fost pentru a patra oară când Vasile Tofan a luat startul în această cursă. „Ei bine, nu sunt un înotător experimentat. Probabil că rezultatul meu nu va fi unul deosebit. Dar, pentru că aceasta este a patra mea cursă, cred că cheia este să găseşti curentul potrivit. Este mai mult o chestiune de orientare în spaţiu decât de cât de bun înotător eşti. A treia oară când am înotat, am fost prins de curenţii potrivnici din apropierea ţărmului”, a povestit Tofan înainte de competiţia de duminică, amintindu-şi de experienţele anterioare şi de dificultățile întâlnite.
Cursa, cu o lungime de 6,5 kilometri, a început pe continentul asiatic şi s-a încheiat pe cel european. „Exact în direcţia în care merge şi ţara noastră”, a remarcat premierul, referindu-se la parcursul european al Republicii Moldova. El a adăugat că, pentru Republica Moldova, traversarea are și o semnificație simbolică. „Pentru ţara mea, aceasta este, de asemenea, un fel de călătorie simbolică, pentru că încercăm să ne apropiem ţara de Europa şi să o integrăm mai strâns în Europa. Aşadar, este o celebrare a sportului, o celebrare a unităţii şi îmi place foarte mult. Iar pentru noi, moldovenii, există o legătură în plus, pentru că avem un mic popor frumos, numit găgăuzi. Ei vorbesc o limbă turcică şi au o cultură foarte specială. Este foarte dragă nouă, moldovenilor, şi pentru noi reprezintă o punte între Moldova şi Turcia”, a transmis premierul, subliniind componenta de dialog şi apropiere între comunităţi.
Cursa Intercontinentală de Înot în Bosfor a ajuns la cea de-a 38-a ediţie. În acest an, competiţia a reunit 2.500 de înotători din Turcia şi din străinătate, participanţi veniţi din 78 de ţări. Ei au parcurs un traseu de aproximativ 6,5 kilometri între cartierele Kanlıca şi Kuruçeşme, situate pe maluri opuse ale Bosforului, transformând evenimentul într-o veritabilă sărbătoare sportivă internaţională.
Potrivit lui Tofan, fiul său a fost mai rapid. A reuşit să termine cursa înaintea sa. „Puţine lucruri bucură mai mult un părinte decât să-şi vadă copilul depăşindu-l”, a mărturisit premierul, care luna trecută a împlinit 44 de ani, vorbind cu mândrie despre performanţa adolescentului.
„Revenim la Chişinău cu bateriile încărcate şi cu inima plină. Ne aşteaptă mult de lucru acasă”, a transmis şeful guvernului moldovean, accentuând că, dincolo de competiţia sportivă, prioritatea rămâne agenda internă a ţării.
Profitând de prezenţa sa în Turcia, premierul a avut, sâmbătă, şi discuţii cu oameni de afaceri turci, urmarind consolidarea cooperării economice bilaterale şi atragerea de noi investiţii în Republica Moldova.
Potrivit Ziarului de Gardă, purtătorul său de cuvânt a precizat că toate „costurile deplasării premierului, a membrilor familiei sale şi a întregii echipe au fost acoperite integral din sursele proprii ale prim-ministrului”.
23.08.2026
16:46
23.08.2026
16:37
23.08.2026
16:00
23.08.2026
15:52
23.08.2026
15:48
23.08.2026
15:31
23.08.2026
13:52
23.08.2026
13:01
23.08.2026
13:00
23.08.2026
12:38
23.08.2026
17:08
23.08.2026
16:46
23.08.2026
16:37
23.08.2026
16:00
23.08.2026
15:52
23.08.2026
15:48
23.08.2026
15:31
23.08.2026
13:52
23.08.2026
13:15
23.08.2026
13:01
23.08.2026
13:00
23.08.2026
12:38
23.08.2026
12:19
23.08.2026
11:29
23.08.2026
11:09
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”
















