Premierul Recean îndeamnă toți primarii, „indiferent de culoarea politică”, să participe la forumul organizat de președinta Maia Sandu la Chișinău: „Noi toți ne dorim același lucru”
1797
Prim-ministrul Dorin Recean îndeamnă primarii din R. Moldova să răspundă invitației președintei Maia Sandu și să participe, pe 9 decembrie curent, la Forumul primarilor, organizat la Chișinău.
„Vreau să rog toți primarii – și cei care au fost realeși, și cei aleși acum pentru prima dată - să participe la acest forum. El este important pentru ca să ne aliniem la ceea ce avem de făcut în localitățile noastre pentru cetățeni – administrația publică centrală și administrația publică locală. Obiectivul nostru este să construim Europa acasă și, corespunzător, avem nevoie de această colaborare. Îndemn toți primarii să vină, indiferent de culoarea politică, pentru că noi toți ne dorim același lucru – să construim localități comode, europene la noi în republică”, a declarat premierul în debutul ședinței de astăzi a Guvernului.
Anterior, Maia Sandu a arătat că, în următorii patru ani, de primarii aleși în noiembrie curent va depinde cum se vor dezvolta localitățile din R. Moldova.
„Oamenii v-au oferit încrederea și susținerea, punându-și speranțele în faptul că veți munci pentru a construi sate și orașe în care să ne placă să trăim și cu care să ne mândrim. Vreau să discutăm cum putem face aceste lucruri împreună. Vă invit și vă aștept la Forumul primarilor, organizat pe 9 decembrie, pentru a pune fundamentul unei colaborări benefice pentru toți cetățenii”, a fost invitația lansată de șefa statului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, până acum 725 din cei 895 de primari aleși în noiembrie curent au confirmat participarea la forumul desfășurat sub egida președintei Maia Sandu.
27.09.2026
11:36
27.09.2026
11:28
27.09.2026
11:16
27.09.2026
11:15
27.09.2026
11:12
26.09.2026
19:05
26.09.2026
14:18
26.09.2026
14:16
26.09.2026
14:12
26.09.2026
14:07
26.09.2026
14:02
26.09.2026
13:58
27.09.2026
11:36
27.09.2026
11:28
27.09.2026
11:16
27.09.2026
11:15
27.09.2026
11:12
26.09.2026
19:05
26.09.2026
14:18
26.09.2026
14:16
26.09.2026
14:12
26.09.2026
14:07
26.09.2026
14:02
26.09.2026
13:58
26.09.2026
13:42
26.09.2026
13:36
26.09.2026
11:55
26.09.2026
11:30
25.09.2026
20:19
25.09.2026
20:16
25.09.2026
19:39
25.09.2026
18:54
25.09.2026
18:41
25.09.2026
18:13
25.09.2026
17:58
25.09.2026
17:45
25.09.2026
17:32
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















