Premierul Nicolae Ciucă i-a mulțumit președintei Maia Sandu pentru decizia autorităților de la Chișinău de a acorda limbii ROMÂNE statut de limbă oficială în R. Moldova
1095
Premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a mulțumit astăzi la Chișinău autorităților R. Moldova pentru decizia Parlamentului de a adapta legislația în conformitate cu hotărârea Curții Constituționale și de a acorda limbii române statutul de limbă oficială în stânga Prutului, eliminând astfel un anacronism perpetuat sovietici.
Mulțumirile au fost transmise atât președintei Maia Sandu, cât și premierului Dorin Recean cu care oficialul de la București s-a întâlnit joi la Chișinău, unde întreprinde o vizită oficială.
„Vizita la Chișinău, un loc de suflet pentru români, îmi oferă prilejul să reafirm sprijinul necondiționat pentru Republica Moldova în parcursul european, dar și pentru dezvoltarea economiei, implementarea reformelor şi bunăstarea tuturor cetățenilor săi. Vreau să apreciez în mod deosebit modul exemplar în care autoritățile Republicii Moldova au reușit să gestioneze, cu largul sprijin internațional, situația de securitate și amenințările actuale. România va rămâne mereu alături de Republica Moldova, indiferent de dificultatea temelor de securitate din regiune”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă la întrevedere cu Maia Sandu.
Totodată, premierul român a anunțat deblocarea primei părți de 25 milioane euro din programul de sprijin finanțat cu 100 de milioane de euro de către Guvernul României, care a fost aprobată de către instituția pe care o conduce.
Maia Sandu a mulțumit României pentru tot sprijinul acordat, astfel încât populația și economia Republicii Moldova să treacă cu bine peste iarna complicată, determinată de o creștere exponențială a costurilor la energie și gaze, precum și de lipsa acută a furnizării acestor resurse, în special prin întreruperea furnizării de către „Gazprom” timp de câteva luni.
De asemenea, președinta Maia Sandu a prezentat pașii făcuți de Republica Moldova pentru îndeplinirea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene în scopul pregătirii deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Guvernul de la București arată că principalele probleme ale justiției au fost invocate în paralel cu eforturile Guvernului Republicii Moldova de a asigura stabilitatea, securitatea și siguranța fiecăruia dintre cetățeni.
„În privința acestor aspecte, doamna președintă Maia Sandu a salutat cooperarea deosebită între România și Republica Moldova, pentru a depăși provocările generate de încercările repetate de destabilizare a situației politice și sociale intervenite din partea Federației Ruse. Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat angajamentul total al României în susținerea Republicii Moldova atât pe parcursul său european, cât și pentru consolidarea situații economice și menținerea stabilității și a securității în fața provocărilor hibride la care este supusă”, cităm din comunicatul Executivului de la București.
Din perspectiva cooperării la nivelul mediului de afaceri, ambele părți au arătat deschidere pentru a încuraja mediul de business de pe ambele maluri ale Prutului să colaboreze în domeniile de interes reciproc și relevante pentru potențialul de dezvoltare economică.
În vizita oficială, premierul României este însoțit de ministrul Apărării, Angel Tîlvâr, ministrul Energiei, Virgil Popescu, Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean.
13.04.2026
12:24
358
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
358
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
433
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1529
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1493
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1877
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
754
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
748
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
799
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
972
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1018
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1068
Horoscopul zilei 11.04.2026
13.04.2026
12:24
327
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
334
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
412
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1512
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1480
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1866
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
741
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
734
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
789
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
963
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1009
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1060
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1447
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1372
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1360
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1197
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1319
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1545
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1309
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1109
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1541
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1156
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1069
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1539
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1287
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














