Premierul Natalia Gavrilița le-a acordat câte 100 000 de lei celor șapte laureați ai Premiului Național 2021: „Susținerea și cultivarea patrimoniului uman este o prioritate a Guvernului”
4423
Cei șapte laureați ai Premiului Național pentru anul 2021 au fost astăzi la Guvern pentru a-și ridica diplomele și suma de 100 de mii de lei, înmânate de către premierul Natalia Gavrilița.
Premiile au fost înmânate cu o întârziere de circa trei luni, acestea fiind acordate, tradițional, de Ziua Independenței, pe 27 august, procesul fiind amânat în acest an din cauza alegerilor parlamentare din vară și schimbarea guvernării.
Prim-ministra le-a mulțumit personalităților pentru contribuția semnificativă în domeniile de activitate și promovarea imaginii Republicii Moldova.
„Avem nevoie, poate, mai mult decât altă dată, de mobilizare pentru a construi acasă un viitor demn. Susținerea și cultivarea patrimoniului uman este o prioritate a Guvernului. Sunt onorată să vorbesc acum în fața oamenilor care au un impact major la dezvoltarea științei, tehnologiilor, culturii, artei și sportului. În fața celor care prin activitatea lor contribuie la consolidarea valorilor noastre naționale și a imaginii Republicii Moldova”, a declarat premierul Gavrilița, la ceremonia organizată în seara zilei de astăzi la Guvern.
Cei șapte laureați ai Premiului Național pentru anul curent sunt Ghenadie Jaloba, Petru Neamțu, Anastasia Nichita, Tudor Cîrlan, Maria Șleahtițchi, Vitalie Ciobanu și Colectivul Instituției Publice Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
Premiul Naţional, în valoare de 100 de mii de lei, este acordat anual de Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate remarcabile ce au contribuit substanțial la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului științific.
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















