PREMIERĂ // Expoziția „Fabricat în Basarabia”, deschisă la Parlamentul României
3003
Cele mai importante companii din R. Moldova își prezintă produsele în cadrul expoziției „Fabricat în Basarabia”, organizată la București, la Palatul Parlamentului, începând de astăzi, 18 iunie, și până pe 21.
Expoziția este organizată în cadrul celei de-a patra reuniuni a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană între Parlamentul României şi Parlamentul R. Moldova.
Prezenți la eveniment, președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, și copreședintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană, Florin Constantinescu, au subliniat importanța organizării unor astfel de evenimente, menite să contribuie la cunoașterea produselor moldovenești de calitate și la promovarea acestora pe piața europeană.
Deputații și senatorii din R. Moldova și România au fost primii vizitatori ai expoziției, degustând și cumpărând produse din R. Moldova.
Expoziția, organizată în premieră, are drept scop prezentarea produselor din R. Moldova pe piața românească și europeană. La eveniment au participat circa 25 de producători de mărfuri și servicii din R. Moldova, inclusiv companii din industria alimentară, de confecţii textile şi îmbrăcăminte, din industria de parfumerie şi cosmetică, precum și din industria artizanală.
20.02.2018
08:03
3729
MOTIVE pentru care ar trebui să ai o garderobă minimalistă
15.02.2018
19:30
2297
O tânără a renunțat să-și CUMPERE mâncare pentru a consuma RESTURILE altora
06.07.2017
17:01
2702
Modelul Macron de CREŞTERE a economiei
29.11.2016
18:00
2974
Lucrează la Google, dar trăieşte într-un camion din parcarea companiei, că să facă economie
18.11.2016
12:30
2710
Femeia care TRĂIEŞTE în jurul lumii. „Mă costă mult mai puţin să călătoresc tot timpul decât să locuiesc într-un singur loc”
14.05.2016
11:30
2488
Expoziţie „pe roți” la Sângerei
18.11.2015
10:39
4879
INFOGRAFIC // Cine primește CEA MAI MARE pensie în R. Moldova?
16.07.2015
08:27
3134
Câteva MODURI ridicol de simple să ECONOMISEȘTI bani
22.02.2015
13:00
3457
Roșii GIGANTICE crescute în Chișinău
14.02.2015
13:00
16788
Pepinierele cu pomi fructiferi din R. Moldova, ocolite de cumpărători
24.01.2015
13:00
11938
Nucile „regești” de la Rediul de Sus
19.12.2014
15:22
2634
MILIOANE de euro pentru dezvoltarea economiei la sate
94
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
308
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
300
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
425
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
577
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
596
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
606
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
614
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
649
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
604
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
685
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
589
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
645
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
685
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
601
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
648
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
688
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
676
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
686
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
777
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
609
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
650
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
725
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
702
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
642
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
Horoscopul zilei 20.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














