PPDA și PAS au depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu: Greceanîi i-a închis microfonul lui Slusari
4306
Fracțiunea parlamentară a Platformei DA și cea a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au depus astăzi în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu.
Președinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi, i-a închis minute bune microfonul deputatului Alexandru Slusari, care a citit textul moțiunii la ședința de astăzi a Parlamentului.
Potrivit moțiunii semnate de deputații PPDA și PAS, Guvernul Chicu a pus în pericol securitatea și economia națională atunci când a semnat acordul de împrumut cu Rusia, care a fost anulat de Curtea Constituțională.
De asemenea, Guvernul Chicu este criticat pentru faptul că a gestionat prost criza pandemică și consecințele sociale și economice ale acesteia.
„Guvernul a admis violarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, încălcând principiile statului de drept, valorile consfințite în Constituția Republicii Moldova și instrumentele internaționale. În condițiile stării de urgență, Executivul și-a depășit vădit competențele constituționale subminând Parlamentul, urmărind de fapt ca prin starea de urgență declarată să fie înlăturat controlul parlamentar asupra activității Guvernului”, cităm din textul documentului.
După prezentarea moțiunii, Zinaida Greceanîi a dispus examinarea de către Direcția generală juridică a Secretariatului Parlamentului a corespunderii documentului tuturor cerințelor.
Potrivit articolului 117 din Regulamentul Parlamentului privind dezbaterea moţiunii de cenzură asupra activităţii Guvernului, aceasta se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii.
Guvernul Chicu ar urma să fie demis cu votul a cel puțin 51 de deputați.
În cazul adoptării moţiunii de cenzură, primul-ministru va prezenta în termen de cel mult trei zile preşedintelui Republicii Moldova demisia Guvernului.
22.09.2026
17:27
22.09.2026
17:14
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:07
22.09.2026
16:03
22.09.2026
15:43
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:40
22.09.2026
15:29
22.09.2026
15:06
22.09.2026
17:09
22.09.2026
17:05
22.09.2026
16:45
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:33
22.09.2026
16:07
22.09.2026
16:03
22.09.2026
15:47
22.09.2026
15:43
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:40
22.09.2026
15:29
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
14:32
22.09.2026
14:29
22.09.2026
14:16
22.09.2026
14:14
22.09.2026
14:04
22.09.2026
14:02
22.09.2026
13:45
22.09.2026
13:44
22.09.2026
13:37
22.09.2026
13:32
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















