Povestea NEȘTIUTĂ a marelui matematician român care a renunțat la o carieră de SUCCES în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Rămas în istorie drept „omul școlii”, Spiru Haret este cel care a reformat din temelii învățământul românesc, fiind conștient că o țară în care rata analfabetismului era de aproape 80% nu avea cum să progreseze.

Matematician, fizician și astronom, pedagog, om politic liberal și nu în ultimul rând ministru, funcție deținută de trei ori și prin care își va pune decisiv amprenta asupra României, Spiru Haret este cunoscut în primul rând ca fiind „părintele” școlii românești moderne.

Marele om de știință s-a născut la 15 februarie 1851, la Iași, într-o familie armenească în care tatăl, Costache, era judecător. Studios de mic, Haret a fost admis cu bursă la Liceul „Sfântul Sava” din București la vârsta de 11 ani. În perioada liceului a publicat o culegere de algebră și o alta de trigonometrie.

Între 1869 – 1874 a studiat matematica și fizica la Facultatea de Științe a Universității din București. După numai câteva luni de la obținerea licenței, pleca la celebra universitate Sorbona, din Paris, cu o bursă câștigată la un concurs organizat de Titu Maiorescu, Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice la vremea respectivă. În mai puțin de un an obținea licența în matematică, urmată de cea în fizică, informează descopera.ro.

La 27 de ani a devenit primul român care a obținut un doctorat la Paris. Lucrarea sa, „Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitelor planetare” („Sur l’invariabilité des grands axes des orbites planétaires”) corectează și dezvoltă cercetările efectuate de Pierre Simon Laplace, Joseph-Louis Lagrange şi Siméon Denis Poisson în legătură cu varietatea axelor orbitelor planetare.

Haret devenea astfel și un pionier al astronomiei, demonstrând că mișcarea planetară nu era stabilă. Totodată, avea să atragă atenția unor reputați savanți, precum Henri Poincaré, matematician, fizician și astronom francez, care avea să spună că, „în 1878, Spiru Haret a dovedit existența termenilor seculari de gradul III și acest rezultat a provocat o mare uimire”. Peste ani, în 1976, primul nume românesc din spațiu va fi cel al lui Haret, prin botezarea unui crater de pe Lună de către Uniunea Astronomică Internațională.

Revenind la teza de doctorat a lui Haret, menționăm că lucrarea a fost atât de mult apreciată încât Facultatea de Știinte din Paris a trimis o adresă Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice. România era felicitată pentru „un asemenea talent”.

Astfel se deschideau porțile pentru ca Haret să rămână la Paris, cercetător sau profesor universitar. Va alege să revină în țară, unde devine în același an, prin concurs, profesor de mecanică rațională, algebră şi geometrie analitică la Facultatea de Ştiinţe. Din 1881 va preda trigonometria și geometria analitică la Școala de Poduri și Șosele (actuala Universitate Politehnică) până la ieșirea la pensie în 1910.



Spiru Haret (pe scaun în stânga), alături de alți liberali: Ion I.C. Brătianu, Emil Costinescu, Mişu Pherekide, Ş. Crăiniceanu, Alecu Constantinescu și V. Morţun / Credit foto: imagoromaniae.ro

La scurt timp de la revenirea în țară, Spiru Haret intră în politică, în Partidul Național Liberal.

Cu o teză de doctorat revoluționară în știința cosmosului, cu o carieră de peste 30 de ani ca profesor universitar, Haret va rămâne în istorie ca omul care a reformat din temelii învățământul și educația românească, unele dintre ideile lui dăinuind și astăzi.

În ciuda instituirii învățământului primar obligatoriu încă din 1864, România avea o rată a analfabetismului de 78 %, potrivit recensământului populației din 1899. Haret va afla despre această situație încă din 1878 când va începe să inspecteze școlile, la solicitarea conducerii liberale a Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice.

Devine inspector general al școlilor în 1883, moment în care începe să elaboreze rapoarte despre problemele învățământului. Se baza pe vizitele pe care le făcea în școlile din țară, pe calitatea anterioară de membru în comisiile de examen și pe inspectarea învățătorilor și profesorilor.

În 1884 a elaborat raportul general asupra învățământului secundar, unul dintre documentele care au stat la baza reformelor pe care le va efectua în sistemul de educație din România. Un an mai târziu, în 1885, munca pe care a depus-o i-a atras atenția noului ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, D.A. Sturdza, care îl va numi secretar general al ministerului.

Capacitatea lui Haret va fi extrem de apreciată de D.A. Sturdza care, după ce a devenit premier, l-a învestit ministru. Spiru Haret a fost ministru al Instrucțiunii Publice de trei ori (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910) în guvernele liberale conduse de D.A. Sturdza, respeciv Ion I. C. Brătianu.

Într-o Românie preponderent agrară și afectată de o puternică criză socială și economică, minstrul Haret va reuși să își pună în practică planul de reformare a învățământului pe care îl avea încă din 1884.

Prin reforma învăţământului secundar şi superior din 1898, se instituiau cele trei secţiuni ale claselor de liceu (profilul clasic, modern şi real), dar și certificatul de absolvire prin care se desființa Bacalaureatul. A introdus însă examenul de admitere la facultate. În următorul an a trecut prin Parlament Legea învățământului profesional, fiind stabilite planuri clare de instruire şi statute speciale pentru şcolile de artă şi meşteşuguri, liceele militare, seminarele teologice.

A acordat o importanță aparte învățătorilor, statutului pe care îl aveau și a reorganizat școlile normale. Pentru a le îmbunătăți starea materială, a făcut eforturi pentru majorarea salariilor. Participă la congresele învățătorilor, îi asculta și își nota în carnet ideile bune. Mai mult, încerca să le soluționeze cererile și să le răspundă la fiecare în parte atunci când primea scrisori de la ei, la minister sau acasă.

Continuarea AICI.