Povestea de viață a unui chișinăuean care a fost conducător de tramvai. Cum circula acesta prin Chișinău?

Nostalgie // La cei 83 de ani ai săi, Grigore Ivlev din Chișinău încă își mai amintește de tramvaie și nu regretă nicio clipă că și-a dedicat viața acestei meserii

Fotografii mai vechi, mai noi, diplome, bucăți deteriorate de ziar, acestea sunt amintirile pe care le răscolește deseori Grigore Ivlev, strungarul din depoul de tramvaie, care mai privește cu nostalgie în trecut.

Deși conducea tramvaiul și troleibuzul la perfecție, totuși iscusitul tehnician era și mai apropiat de aceste mijloace de transport, deoarece cunoștea întregul mecanism al tramvaielor și al troleibuzelor, fiind expert în toate utilajele din depou.

La cei 83 de ani ai săi, Grigore Ivlev încă își mai amintește de tramvaie și nu regretă nicio clipă că și-a dedicat viața acestei meserii, mai ales că și tatăl său Evdochim tot a lucrat 39 de ani în acest domeniu.

Regele Mihai la Chișinău

„Țin minte că, la 16 ani, m-a luat de mână la serviciu și mi-a arătat cum se conduce tramvaiul. Eram fascinat și de atunci nu am mai plecat din depou”, își amintește strungarul, care până acum doi ani a tot contribuit la reparația troleibuzelor.

La masa din odaia sa, sub lumina puternică a unei lămpi, tehnicianul se uită la fotografiile vechi. Pe una dintre ele îl zărește pe regele Mihai I al României. „Îmi amintesc de rege. L-am văzut când a venit prima dată în Chișinău. Eram pe strada Pușkin, iar el trecea pe actualul bulevard Ștefan cel Mare și Sfânt”, povestește Grigore Ivlev.

Prin lentilele îngălbenite, strungarul admiră fotografiile vechi, deteriorate de timp. „Mai întâi, au fost tramvaiele trase de cai. Până la bd. Negruzzi erau doi cai, apoi la deal mai luau un cal”, rememorează tehnicianul.

Amintiri din război

În 1913, au apărut tramvaiele electrice, atunci când tramvaiul a fost concesionat unei companii belgiene. În acea vreme, din Belgia au fost aduse patru utilaje la care lucra tatăl strungarului.

Grigore Ivlev s-a născut în anul 1933, fiind băiatul mijlociu al familiei. Tehnicianul mai avea doi frați, toți născuți la un an diferență. „Când s-a început războiul, tata a fost luat la război”, povestește îndurerat interlocutorul nostru.

Amintirile din acea perioadă sunt la fel de gri ca și pozele vechi de pe masă. „Ca să fugim de război, mama ne-a dus la Donețk. La Vadul lui Vodă era un pod făcut din butoaie. Treceau vacile, berbecii, apoi dădeau voie și la caruri. Așa ne-am dus la Donețk. După asta doar împingeau butoaiele și podul se strica”, povestește îngăduitor strungarul.

Mai răscolește printre poze și spune că au mers 60 km pe jos, apoi cu trenul. „După doi ani ne-am întors, apoi și tata s-a întors în depoul de tramvaie, dar nu îi permiteau să conducă tramvaiul ca să nu facă accidente. Abia venise din război”, își reconstituie Grigore Ivlev imaginile celor mai triste amintiri ale sale.

Soacra primarului nu putea dormi

După cel de-al Doilea Război Mondial, toate tramvaiele erau distruse, iar strungarul, destul de tânăr la acea vreme, a participat la reconstrucția primului tramvai.

„Pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, tramvaiul circula în două sensuri. Dacă mă trezești noaptea, tot îmi amintesc traseele tramvaielor, deși memoria mă mai dă de gol”, recunoaște bătrânul tehnician.

El mai povestește că, în 1949, din Moscova au fost aduse șase troleibuze, care au început să circule în Chișinău, iar ulterior tramvaiele au fost scoase cu totul.

Mai în glumă, mai în serios, Grigore Ivlev spune că primarul din acea perioadă a vrut să scoată tramvaiele, pentru că o deranjau pe soacra lui.

„De la Cimitirul Armenesc, tramvaiul cobora la vale, iar la cotitura spre strada Alexei Mateevici scârțâia foarte tare. Acolo locuia și soacra primarului, care nu putea dormi din această cauză”, povestește strungarul, potrivit căruia tramvaiele nemțești din acea vreme au fost vândute la Lvov.

„Toți de la depou plângeau”

Ulterior, Grigore Ivlev a continuat să repare troleibuzele, deși cu lacrimi în ochi spune că a plâns atunci când au fost scoase tramvaiele.

„Toți de la depou plângeau. Tramvaiele erau atât de calitative și de sigure… Se stricau foarte rar și îmi plăcea enorm să le conduc”, recunoaște interlocutorul.

Și acum uneori mai este chemat în fostul depou, pentru că Grigore Ivlev cunoaște absolut toate utilajele de la întreprinderea municipală „Regia Transport Electric Chișinău”.

De acum doi ani de când a decedat soția sa, strungarul nu mai lucrează, mai ales că la 83 de ani se descurcă singur cu toate treburile gospodărești din apartament care, trebuie să recunoaștem, este unul foarte îngrijit. Iar fotografiile cu tramvaie de pe uși și pereți îl însuflețesc și mai mult.

Pentru că această meserie a fost moștenită din tată în fiu, Grigore Ivlev a transmis ștafeta mai departe la una dintre cele două fiice ale sale. Astfel, aceasta a devenit inginer electric și a lucrat doi ani la RTEC, dar apoi a emigrat în Germania.

Istorie și noroc

La o vârstă înaintată, interlocutorul nostru consideră că „s-a născut în cămașă”, deoarece a avut de mai multe ori incidente, dar a ieșit cu bine din toate.

„Acum cinci ani, am căzut de pe viaduct. Mă uitam în jos, apoi am amețit și am căzut. A venit ginerele repede și m-a dus cu mașina la spital, dar nu aveam nimic rupt, doar un deget”, spune cu zâmbetul pe buze Grigore Ivlev.

Strungarul se consideră un norocos din acest punct de vedere și recunoaște că tot mai des revine la albumele cu fotografii și la documente, recreându-și în minte acele momente care au constituit istoria vieții sale, dar și a transportului public din Chișinău.