Portretele noastre, la Baku

potarniche.arta.md

Tangență // Un fotograf dă sens imaginii la fel cum un scriitor dă sens cuvintelor

Multora dintre noi ar putea să li se pară că seria de fotografii „Portretele pământului” expusă la Baku, în cadrul Zilelor Culturii R. Moldova, ne creează o imagine încremenită în timp: țărani gârboviți de poverile vieții, copiii satelor noastre în galoși, cu vaca la păscut sau pe deal la cosit, alături de peisaje ireal de frumoase... Mihai Potârniche nu cosmetizează nimic din realitatea noastră rurală, ci doar privește în adâncul oamenilor și ne asigură că „ceea ce se întâmplă azi la țară e mult mai dur decât în fotografiile sale. Iar cei de peste hotare trebuie să știe cum arată un țăran, un copil, o fată, o femeie îndrăgostită. Zilele culturii nu sunt prezentarea în culori a culturii noastre”.

„Trăiesc cu amintirile din copilărie”

Numele lui Mihai Potârniche se asociază cu titlul de „Cel mai bun fotograf al anului”, câștigat timp de zece ani la concursul Agenției TASS, cu cele 40 de albume de fotografii personale și colective, cu fotografiile „istorice” ale celor mai importante evenimente ale Renașterii noastre Naționale, ale primului Parlament ales în mod democratic, ale conflictului armat de pe Nistru.

Recent, Domnia Sa a avut o expoziție de fotografie la Baku, în cadrul Zilelor Culturii R. Moldova în Azerbaidjan.Expoziția de fotografie „Portretele pământului” a cuprins 34 de fotografii din ultimul său album din seria „Acasă”, intitulat „Acasă. Revenire”. Sunt fotografii ale oamenilor de la sate, cu peisaje din mediul rural pentru că, din spusele artistului, fiind născut la țară, anume aceste locuri au fost și îi sunt apropiate. „Orașul nu mă frapează. Eu trăiesc cu amintirile din copilărie. Anume la țară vibrează interiorul meu”, zice fotograful.

Povești în fotografii

Experiența Domniei Sale din ultimii ani de director de imagine, altfel spus, de „regizor de carte”, dar și pasiunea față de cinematografieși-au lăsat amprenta în albumele de fotografii pe care le-a editat, în special în acest ultim album „Acasă. Revenire”, apărut în 2011. Fotografiile – multe dintre ele fiind deja clasice – sunt aranjate în plan cinematografic, urmărind o anume dinamică, un fir narativ cu un început, un punct culminant și un sfârșit. „Eu nu am făcut un album unde să-mi arăt pur și simplu fotografiile, dar am construit o întreagă poveste”, mărturisește Mihai Potârniche. O „poveste” expusă și în „Portretele pământului” la Baku. O poveste care „ne arată așa cum suntem”.

De la Druță, la bouțul lui Vasilache

După ce a explorat ani la rând fotografia realist-impresionistă, având ca sursă de inspirație personajele din proza lui Ion Druță, fotograful Mihai Potârniche intenționează să-și schimbe registrul și să facă o fotografie conceptuală, cu o dimensiune a absurdului, privind lumea prin ochii bouțului din romanul lui Vasile Vasilache „Povestea cu cocoșul roșu”. În opinia artistului, „noi facem parte dintr-un teatru, un teatru al absurdului”.

Probabil că ultima picătură pentru a face această schimbare a fost o emisiune tv. „Am rămas trăsnit! Niște domni din Elveția, din Franța – mulți dintre ei având peste 80 de ani, vai de capul lor, vin cu ajutoare din pensia lor, pentru niște oameni de la noi, necăjiți, gârboviți, îmbrăcați ca pe timpul foametei celei mari. Și aceștia, când am auzit ce spun, cât pe ce să cad jos: „Fiica noastră trăiește la Londra, da’ băietul - cu familia la Paris”... Totuși, ce absurditate!Străinii trimit ajutoare, bani, dar aceștia ori joacă teatru și nu vor să se îmbrace ca oamenii, ori nu știu ce, folosesc ajutoarele europenilor și se duc la alegeri și votează comuniștii. E o absurditate totală!”, crede maestrul.

Tehnică plus dramaturgie

Fiind un autodidact în arta fotografică, Mihai Potârniche regretă că nu a avut posibilitatea să facă studii în acest domeniu, întrucât învățatul pe cont propriu i-a luat de trei ori mai mult timp și efort ca să însușească ceea ce ține de partea tehnică. Pentru a fi însă un profesionist, poate mult mai important decât să cunoști tehnica este să ai fler de dramaturg. „Un fotograf bun este și regizorul, dramaturgul propriei fotografii. Fotografia trebuie să aibă un dedesubt. Mulți însă nu știu să fotografieze decât glamourul... Dar mai departe, problema numărul unul este de a da sens imaginii. La fel ca și un scriitor, un poet care dă sens versurilor, cuvintelor. Iar acest lucru depinde de nivelul de culturăși de intenția celui care stă în spatele obiectivului de fotografiat.”

Fotografia falsă atunci și acum

„Fotograful care numai a apăsat pe buton e mediocru, dar cel care în sutimea aceia de secundă înainte de a clica face șapte mișcări ca în șah, e unul profesionist”, afirmă Mihai Potârniche. Pe lângă faptul că a surprins momentul, a fost realizată cu optica necesară, s-a ținut cont de compoziție, lumină etc., calitatea cea mai importantă a unei fotografii este laconismul. „O fotografie trebuie să fie laconică ca o telegramă”. De aceea contează foarte mult mesajul ei.

Având pe moment în lucru un album despre „Antologia fotografiei basarabene”, fotograful a descoperit cu părere de rău că internetul este invadat de fotografii amatoriste, diletante. „Mergeți la orice chioșcși uitați-vă la vitrina sa, mă îndeamnă artistul. Nu știu dacă o să vă oprească privirea vreo copertă. Fiindcă din tot ce există, vreo 80 de procente sunt portrete de femei și restul de bărbați. Asta e o fotografie falsă. Când am văzut că și pe Spiridon Vangheli l-au fotografiat într-un sediu luxos... Ce are asta cu numele și cu viața sa? Pentru mine, e o fotografie fără sens. Omul trebuie să fie fotografiat în mediul său, acolo unde trăiește nemijlocit...”

În acest context, Mihai Potârniche și-a amintit de timpurile când lucra fotoreporter la „Moldova Socialistă”, de timpuri cu țărani bărbieriți, la cravată, cu orchestră simfonică la recoltat grâul, sau de oamenii îmbrăcați în costume naționale la cules căpșuneși cireșe...