Polițiștii, în număr mare prin cimitire, pentru a asigura ordinea publică de Paștele Blajinilor
1563
De Paștele Blajinilor, polițiștii vor fi mobilizați în preajma cimitirelor, în curțile blocurilor, în zonele de agrement, dar și pe străzi sau drumurile naționale pentru a asigura ordinea publică.
Inspectoratul General al Poliției recomandă șoferilor să nu parcheze mașinile lângă cimitire, să nu urce la volanul mașinii dacă au consumat băuturi alcoolice și să nu lase în mașină lucruri de valoare la vedere, cum ar fi genți, bijuterii, resurse financiare, telefoane mobile etc .
În Chișinău, circulaţia transportului, cu excepţia celui public pe strada Doina, tronsonul cuprins între strada Socoleni şi intrarea principală în Cimitirul „Sfântul Lazăr”, va fi sistată.
Pe străzile Doina și Socoleni au fost anunțate circa 1 500 de locuri pentru parcarea vehiculelor, iar la intrări se vor afla agenti de patrulare care vor ghida conducatorii auto.
Cei care vor veni cu transportul privat la Cimitirul „Sf. Lazăr" din capitală vor putea parca automobilele pe următoarele străzi: Doina 189, Doina 191/1, Doina 193, Doina 199, Doina 201, Doina 150, Socoleni 16/1, Socoleni 31.
Totodată, Poliția atenționează părinții că trebuie să fie prudenţi, să-și supravegheze în permanență copiii, iar în cazul în care copilul s-a rătăcit, să anunțe imediat oamenii legii.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















