05:43:35 19.04.2026
Stiri

Poliția solicită ajutor în identificarea unui tânăr decedat

Social 26.04.2013 12:10 Vizualizări693
Poliția solicită ajutor în identificarea unui tânăr decedat
Oamenii legii solicită ajutorul populației în identificarea tânărului care acum câteva zile a murit la puțin timp după ce s-a electrocutat. Aceștia nu au putut să afle identitatea tânărului, pentru că acesta nu avea asupra sa niciun document. În schimb, au găsit în buzunar fotografia unei tinere. Polițiștii cred că anume aceasta ar putea contribui la identificarea rudelor sau prietenilor tânărului.

Cei care au recunoscut-o pe fata din poză, sunt rugaţi să apeleze numărul 022 52-11-00 și să ofere polițiștilor detaliile pe care le cunosc.

Precizăm că, pe 21 aprilie curent, un tânăr necunoscut a urcat pe un pilon de înaltă tensiune din sectorul Botanica al capitalei. Acesta a fost electrocutat și a căzut de la o înălțime de aproximativ zece metri. Incidentul a avut loc în jurul orei 10.30 pe teritoriul parcului ”Grădina Botanică”, în apropiere de bd. Dacia. Tânărul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, s-a ales cu multiple arsuri pe toată suprafaţa corpului, fiind transportat de urgenţă la Centrul de Combustie. Peste câteva zile, acesta a decedat.

Galina Munteanu
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
18.04.2026 08:23 720 Horoscopul zilei 18.04.2026
17.04.2026 08:28 919 Horoscopul zilei 17.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.12 1 RON 3.96 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte