Podul de la Ungheni ar putea fi gata în 2026: Autostrada Unirii Târgu Mureș - Iași - Ungheni - Chișinău va costa peste 12 miliarde de euro. Irinel Ionel Scriosteanu: „România este hotărâtă să realizeze această conectare peste Carpații Moldovei”
5336
IPN
Autostrada Unirii, cea care va străbate Târgu Mureș - Iași - Ungheni, pe teritoriul României, și Ungheni - Chișinău, pe teritoriul Republicii Moldova, va avea o lungime de 304 kilometri și va moderniza infrastructura care va lega cele două maluri ale Prutului.
Irinel Ionel Scriosteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, a precizat astăzi, în cadrul unor dezbateri organizate de IPN, că lucrarea care urmează a fi realizată, Autostrada Unirii, este una complexă, costurile totale fiind estimate la circa 60 de miliarde de lei românești sau peste 12 miliarde de euro.
„De la Târgu Mureș - Târgu Neamț - Iași - Ungheni, cei 304 kilometri pe care îi avem de executat reprezintă o lucrare și în zona montană, destul de complexă, destul de dificilă. Dar România este hotărâtă să realizeze această conectare peste Carpații Moldovei”, a declarat oficialul român la dezbaterea cu tema „Autostrada Unirii, interconectarea infrastructurii rutiere din România și Republica Moldova”, citat de IPN.
Secretarul de stat de la București a menționat că ultima parte a Autostrăzii Unirii o reprezintă podul de la Ungheni, podul peste Prut care este la nivel de autostradă. Potrivit lui, acum 12 zile a fost anunțat câștigătorul.
„Am fost acum o lună la Ungheni, pe partea raionului Ungheni, și m-am întâlnit cu autoritățile locale, pentru că avem constituită o comisie mixtă pentru implementarea acestui proiect. Suntem pregătiți, imediat ce semnăm contractul, să mergem în teren, să înceapă proiectarea și în 2026 să avem acest pod dat în trafic la nivel de autostradă, plus conexiunile cu drumurile locale, în așa fel încât să poată să fie folosit până finalizăm pe partea noastră, Autostrada A8, așa cum am descris-o mai devreme. Pe partea Republicii Moldova – conexiunea cu drum rapid până la Chișinău”, a precizat Irinel Ionel Scriosteanu.
Nicolai Mîndra, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, afirmă că Autostrada Unirii, de la Ungheni spre Chișinău, dar și spre Odesa este o autostradă foarte și foarte așteptată de către cetățeni. Potrivit lui, acest coridor este foarte important pentru mărfurile de tranzit pentru Republica Moldova și pentru transportul mărfurilor interne. „Acest drum de categorie înaltă va conecta Ucraina și România prin Republica Moldova. În aceste moment, suntem în proces de elaborare a studiului prefezabilitate și fezabilitate”, a notat secretarul de stat de la MIDR.
Nicolai Mîndra a menționat că aceste lucrări sunt executate cu suportul acordat de Comisia Europeană.
„Până la finele anului, începem licitați pentru lucrările de extindere a drumului existent, a unui kilometru de drum existent, de la Punctul vamal Leușeni, îl extindem la patru benzi. Totodată, acest proiect prevede reabilitarea facilităților vamale în punctul de trecere. A doua parte a acestui proiect este primul sector al autostrăzii de la Ungheni. Aici vorbim de drumul de acces care temporar va lega drumul R1, pe care îl cunoaștem ca drumul de ocolire a orașului Ungheni – adică prima parte a autostrăzii va conecta acest drum existent cu podul care va fi construit de către colegii din România”, a precizat secretarul de stat.
„Termenele de execuție a lucrărilor vor fi identice cu cele efectuate de către colegii din partea română. În momentul în care podul de peste Prut de la Ungheni, la nivel de autostradă cu patru benzi, va fi construit, din partea Republicii Moldova va fi construit și drumul de acces către acest pod, ca el să fie funcțional, până va fi contruită partea care rămâne de la acest drum de acces și până la Odesa”, a mai spus Nicolai Mîndra.
Iurie Calestru, director de programe, Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor, IDEP- Moldova, a menționat în cadrul dezbaterilor că astfel de proiecte reprezintă pași în sincronizarea planurilor între cele două maluri ale Prutului.
„Aici nu este vorba de autostradă propriu-zis, dar este vorba despre conectivitate, despre integrare europeană. Or, nu putem să facem doar reforme economice, doar reforme din punct de vedere al celorlalte aspecte, dar să nu ne gândim la conectivitate. În momentul în care vom avea un obiectiv de infrastructură de așa nivel, care este, dacă doriți, drumul nostru spre Uniunea Europeană propriu-zis, noi vom putea într-adevăr să ne integrăm în Uniunea Europeană, pentru că simplu – în momentul în care cetățeanul european nu va simți diferența între infrastructura din Uniunea Europeană și cea din Republica Moldova, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană. Drumul spre Uniunea Europeană înseamnă și o conectivitate, îmbunătățită prin infrastructură modernă”, a declarat Iurie Calestru.
Dezbaterea publică „Autostrada Unirii, interconectarea infrastructurii rutiere din România și Republica Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN, face parte din proiectul „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.
07.04.2026
23:37
473
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
439
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
477
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
595
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
507
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
606
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
471
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
450
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
414
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
427
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
23:37
473
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
438
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
476

17:40
595
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
538
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
490
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
456
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
517
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
630
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
645
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
578
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
620
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
773
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
614
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
600
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
644
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
662
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
675
Horoscopul zilei 07.04.2026
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi