Platforma DA anunță „AMPLIFICAREA presiunii asupra guvernării”
1428
Protestatarii din Piața Marii Adunări Naționale susțin că termenele acordate actualei guvernări pentru îndeplinirea revendicărilor populare expiră astăzi.
„La 14 octombrie 2015, revendicările populare cuprinse în Rezoluțiile celor șase acțiuni ample de protest, inclusiv a Proclamației Marii Adunări Naționale din 6 septembrie 2015, ignorate cu desăvârșire de către guvernare, au fost prezentate repetat, în mod structurat pe categorii, etape și termene concrete de realizare preşedintelui ţării, preşedintelui Parlamentului şi primului-ministru, reiterându-se stringenta necesitate a soluționării problemelor menționate drept garanție a voinței politice de readucere a statului pe orbita integrării europene, democrației funcționale și a normalității. Astăzi, constatăm a câta oară, eludarea și ignorarea în mod sfidător, a solicitărilor legitime ale cetățenilor”, a declarat unul dintre liderii Platformei, Andrei Năstase.
Printre revendicări, Năstase a enumerat depolitizarea și reformarea fundamentală a instituţiilor de drept şi de reglementare, destituirea imediată și necondiționată a funcţionarilor complici la furtul secolului, deferirea acestora şi a beneficiarilor finali unei justiţii independente, în vederea condamnării lor, recuperarea miliardelor furate de la cetăţeni, atât prin intermediul sistemelor financiar-bancar și energetic, cât și prin majorarea tarifelor, prețurilor, impozitelor și taxelor, epurarea clasei politice și retragerea din spațiului politic al celor care au pus bazele partajării partinice a instituțiilor de drept și de reglementare: V. Plahotniuc, V. Voronin, M. Lupu, I. Dodon, V. Filat, M. Ghimpu, soluționarea revendicărilor de ordin social-economic ale pensionarilor și veteranilor, ale fermierilor și țăranilor, ale salariaților bugetari din domeniul educației, sănătății, culturii etc.
„Urmărind, în fond, consolidarea regimului criminal dictatorial în jurul unei singure persoane, și anume a oligarhului Vladimir Plahotniuc, prin eliminarea concurențială a oligarhului Vladimir Filat, suspectat de corupție, complice la fărădelegi, încălcând în mod flagrant Constituția și drepturile fundamentale ale cetățenilor, regimul oligarhic-criminal a recurs la noi reglări de conturi între componentele sale, implicând în interese de clan și politice instituțiile de stat, inclusiv cele de drept, capturate, precum și partide politice-satelit de orientare antistatală, antinațională și antieuropeană”, a mai spus Năstase.
Potrivit acestuia, majoritatea actualilor politicieni și funcționari sunt „captivi”, iar din această cauză „cetățenii Republicii Moldova vor rămâne și în continuare ostaticii acestui regimului criminal, iar țara va stagna și chiar degrada în mod iremediabil”.
Protestatarii afirmă că, dacă nu vor fi îndeplinite cerințele populare, își rezervă dreptul „de a acționa în consecință” și îndeamnă „întreaga societate” să se solidarizeze cu ei „în vederea amplificării presiunii asupra guvernării, determinând-o să recurgă imediat la soluționarea revendicărilor populare”.
22.12.2025
17:48
316
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
452
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1149
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1478
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
1948
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1607
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1449
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1613
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1431
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1377
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
22.12.2025
18:35
222
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
308
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
322
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
307
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
338
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
22.12.2025
15:32
415
Captură impresionantă de droguri sintetice în Chișinău: Un bărbat reținut cu PVP în valoare de 7 milioane de lei
22.12.2025
15:23
374
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
14:37
451
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
22.12.2025
13:02
435
Condamnare drastică pentru un bărbat din Călărași care și-a agresat sora și a atacat partenerul acesteia cu toporul
22.12.2025
12:21
445
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
22.12.2025
12:11
455
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
22.12.2025
11:13
666
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
22.12.2025
08:04
532
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
792
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
939
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
996
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
993
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
855
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
914
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
1035
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
959
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
919
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
998
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
1038
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1392
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














