Picturi și fotografii ale artistului Ion Dumitriu, realizate în anii​ '70 - '90, la Muzeul Național de Artă al Moldovei​

Muzeul Național de Artă al Moldovei (MNAM), în colaborare cu Fundația Ion Dumitriu, va inaugura joi, 5 octombrie, expoziția „Ion Dumitriu. Lucrul diafan”.

Publicul va putea vedea, până pe 8 noiembrie curent, picturi și fotografii, repere semnificative pentru practica artistului Ion Dumitriu în anii '70 - '90.

Expoziția include segmente din câteva cicluri reprezentative, picturi în care Ion Dumitriu revine la motive peisagistice, unelte agricole, roade ale pământului, precum și la elementele de arhitectură rurală pentru care e îndeobște cunoscut. Mai toate aceste cicluri de lucrări își au originea în lucrul la Poiana Mărului, unde Ion Dumitriu a pictat în fiecare vară între 1971 și 1991, avându-i alături pe Horia Bernea, Teodor Moraru, Teodor Rusu, Șerban Epure și alți artiști. Magda Cârneci sintetizează programul acestei grupări ca pe o „opoziție față de realismul didactic-ilustrativ al anilor '50, dar și față de realismul modernizat, asezonat estetic cu elemente neoavantgardiste, propunându-și să recupereze banalul, ca atare, netrucat, în toată varietatea lui multiformă”. Din această perioadă datează invenția tușei hipertrofiate în pictura lui Ion Dumitriu, care încarcă scenele cu o densitate ori prezență aproape fantastică.

„Cap de grindă”, o serie expusă la Galeria Simeza din București în 1987, constituie un fel de coloană vertebrală în arhitectura expoziției. Portretele acestor secțiuni în trunchiuri de copaci formulează enunțuri mereu noi cu un vocabular limitat de forme și tușe în permutații infinite: nervuri și fibre, noduri și crăpături, inele anuale ale lemnului și geometrii mereu altfel ale construcției. Prins între rigoarea naturală a creșterii ori degenerescenței și cea culturală a casei, capul de grindă e punctul unde se întâlnesc metoda și accidentul, reprezentarea în mic și în mare a ordinii lumii.

Trei serii fotografice întregesc aceasta prezentare: „Love Story”, care pune în scenă un autoportret indirect al artistului ca Pigmalion, și două cicluri extinse de diapozitive care documentează, cu vervă artistică și antropologică, peisaje aproape ireale ale periferiei bucureștene la sfârșitul anilor '70. „Groapa de gunoi” se afla în cartierul Giulești, lângă ruinele Mânăstirii Chiajna: arhitectura distrusă contrastează cu piramidele de reziduuri, în continuă reconfigurare prin activitatea personajelor care străbat cadrele ori pozează pentru artist. „Parcul copilului” este construcția muncitorului Ilie Blejan; locurile de joacă asamblate ingenios sunt decorate cu panouri ale căror slogane ori îndemnuri se aud ca un ecou îndepărtat al vocii ideologice oficiale a epocii.

Ion Dumitriu (Galați, 1943 – București, 1998) a absolvit Institutul Pedagogic din Bucureşti, precum și cursurile Secției de Muzeologie de la Institutul de Ate Plastice „Nicolae Grigorescu” (astăzi Universitatea de Arte), Bucureşti. A lucrat ca profesor de desen la câteva şcoli generale din Bucureşti şi împrejurimi, iar din 1980 şi până la sfârşitul vieţii a fost profesor de desen-pictură la Liceul „Nicolae Tonitza” Bucureşti. A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici începând din 1975, iar între 1991și 1993 a fost vicepreşedinte al acesteia. A expus regulat în galerii și muzee din România, iar în anii '90 a participat la expoziții in Franța, Spania, Portugalia și Marea Britanie.