Peste zece MII de euro pentru un arest „fără niciun motiv” din R. Moldova: Guvernul și-a recunoscut ÎNCĂLCĂRILE și este gata să plătească
4767
Galina Enachi, un fost auditor autorizat din Chișinău, a stat în arest preventiv, începând din 2011 și până în 2014, și a atacat R. Moldova la CEDO, pentru că deciziile de a-i prelungi arestul dincolo de „termenul rezonabil” de un an prevăzut de legislație au fost luate „fără niciun motiv”.
Astăzi, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a făcut publică decizia în cauza Enachi c. Moldovei, în care se arată că femeia a fost de acord să renunțe la orice pretenții împotriva Republicii Moldova privind faptele care au motivat cererea sa, iar Guvernul s-a angajat să-i achite 12 000 de euro cu titlu de prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli de judecată.
Femeia a fost reținută în vara anului 2011, pentru că pe numele ei a fost pornită o cauză penală cu cincisprezece capete de acuzare de fraudă, fiind suspectată că
Reclamanta a fost deținută în arest circa trei ani, inițial în perioada 22 iulie - 25 august 2011, apoi în perioada 17 noiembrie 2011 – 19 mai 2014, când a fost schimbată măsura preventivă arestul în arest la domiciliu până la 8 septembrie 2014, când a fost eliberată sub control judiciar.
Potrivit Asociației „Juriștii pentru Drepturile Omului”, reclamanta s-a plâns la CEDO că a stat în arest, în afara celor 12 luni prevăzute de Constituție, ilegal și că deciziile instanțelor nu au avut la bază motive relevante și suficiente atunci când s-a dispus prelungirea arestului său, acesta fiind prelungit dincolo de un „termen rezonabil”, fără niciun motiv.
Guvernul a recunoscut încălcările și s-a oferit să o despăgubească pe reclamantă înainte de a fi condamnată la CEDO în acest caz.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
05.09.2026
16:10
05.09.2026
15:49
05.09.2026
14:35
05.09.2026
14:25
05.09.2026
14:17
05.09.2026
14:15
05.09.2026
14:08
05.09.2026
14:05
05.09.2026
14:02
05.09.2026
14:02
05.09.2026
13:41
05.09.2026
13:34
05.09.2026
13:24
05.09.2026
13:20
05.09.2026
13:06
05.09.2026
12:25
05.09.2026
12:12
05.09.2026
11:55
05.09.2026
11:27
05.09.2026
11:18
05.09.2026
10:27
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global


















