Peste 830 de copii din R. Moldova au fugit de-acasă pe parcursul anului 2020, iar șase dintre ei nu au mai fost găsiți: Cel mai des pleacă adolescentele din mediul rural
1229
Pe parcursul anului 2020, un număr de 835 de copii au abandonat domiciliul sau altă formă alternativă de plasament, dintre care 629 de copii au plecat din propria familie, iar 206 - din instituțiile unde au fost plasați. Șase dintre aceștia nu au mai fost găsiți, iar trei erau decedați la momentul depistării lor.
Potrivit Poliției, cel mai des fug de acasă fetele aflate în pragul adolescenţei, iar categoria de vârstă cea mai vulnerabilă este între 13 şi 16 ani, majoritatea minorilor provenind din mediul rural.
Totodată, 379 de copii au plecat de la domiciliu sau din serviciul de plasament pentru prima dată, 466 au plecat repetat, iar 77 - în grup.
Ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiști, 562 de copii au fost găsiți în decurs de 24 de ore, 207 copii - timp de două zile, iar trei copii au fost găsiți decedați. Poliția mai anunță că, din numărul total de copii care au abandonat domiciliul pe parcursul anului 2020, șase nu au mai fost găsiți.
Oamenii legii au întocmit 678 de fișe de sesizare la adresa organelor abilitate în protecția copilulu și au pornit 13 cauze penale în privința părinților care și-au exercitat necorespunzător obligațiunile părintești.
Principalele motive pentru care copiii fug de acasă rămân a fi lipsa supravegherii din partea părinţilor, teama de reacţia părinţilor faţă de situaţia şcolară sau faţă de o greşeală comisă de copil, intenţia de a câştiga bani, din cauza situaţiei materiale precare din familie, fuga de abuzuri fizice şi emoţionale, tulburări de comportament datorate neglijării în familie sau intenţia de a se întreţine autonom şi de a câştiga bani prin munca sezonieră, influenţa anturajului sau lăsarea copiilor în grija rudelor, în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate.
În cazul unei dispariţii, primele ore de după eveniment sunt esenţiale pentru găsirea copiilor. Specialiștii afirmă că dispariţia unui copil în condiţii alarmante impune acţiuni rapide, profesioniste şi eficiente ale poliţiei, în cadrul unui parteneriat cât mai larg cu societatea civilă şi cu toţi factorii disponibili să contribuie la prevenirea producerii unor drame. Locul copilului nu este în stradă, ci la școală, la o activitate recreativă, acasă cu familia sau la joacă cu prietenii de vârsta lui, iar sesizarea tardivă despre dispariția copilului creează dificultăți la stabilirea rapidă a locului aflării copilului, fapt ce crește riscul de victimizare al acestuia.
Poliția îndeamnă cetățenii care identifică în stradă copii neglijați, care practică cerșitul sau cunoașteți cazuri de neglijare ori violență a copiilor în familie să apeleze la 112 sau să sesizeze autoritatea tutelară locală - primarul, asistentul social. De asemenea, puteți telefona la Serviciul Telefonul copilului 116 111, serviciile care pot interveni și aplica măsurile de protecție față de copil.
01.03.2026
19:54
249
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
298
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
357
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
405
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
546
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
470
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
597
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
718
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
805
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
19:54
99
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
242
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
307
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
378
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
516
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
452
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
580
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
694
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
791
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
808
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
810
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
700
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
839
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
820
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
773
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
803
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
848
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
2253
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
858
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
805
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
987
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
961
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
957
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
986
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














