Peste 120 de mii de euro de la UE pentru un nou oficiu al medicilor de familie la Hagimus, Căușeni, unde au acces și transnistrenii
2011
PNUD Moldova
Un oficiu al medicilor de familie, dotat cu echipament medical modern, cu încălzire autonomă, apeduct și canalizare, a fost dat astăzi în exploatare la Hagimus, raionul Căușeni.
Pe lângă locuitorii din satul Hagimus, la serviciile medicilor de familie de aici vor putea apela și localnicii din Gâsca, Merenești și Chițcani, în total peste 3 500 de persoane, dintre care 600 sunt din localități din stânga Nistrului.
Uniunea Europeană a alocat 123 550 de euro pentru îmbunătățirea condițiilor din acest oficiu, în cadrul Programului UE „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD. Comunitatea a contribuit cu alte peste 23 000 de euro.
„Mai aproape de oameni și pentru oameni – pe asta își concentrează eforturile Uniunea Europeană atunci când vine vorba de susținere pentru comunități. Acest oficiu modern al medicilor de familie va primi pacienți din împrejurimi, fie că este vorba de malul drept sau de malul stâng al Nistrului. Ne bucurăm că sprijinul nostru va îmbunătăți calitatea vieții oamenilor într-o manieră incluzivă”, a menționat Fabien Schaeffer, manager de proiecte în cadrul Delegației Uniunii Europene.
„N-o puteam reconstrui pentru că temelia i-a fost afectată de apele subterane. Chiar dacă în fiecare an făceam reparații cosmetice, sălile se umpleau de igrasie, tencuiala cădea de pe pereți, iar prin gemurile vechi sufla vântul. Condițiile proaste nu erau singura problemă a instituției. Majoritatea utilajelor medicale erau defectate sau învechite”, povestește primarul localității, Anatol Iepure.
„Acum e bine. Avem condiții bune de muncă. Putem verifica pacienții fără grijă ca nu cumva să răcească pe timp de iarnă, cum era în sediul vechi”, spune Elena Medvedeva, asistentă medicală.
Oficiul medicilor de familie din Hagimus este unul dintre cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului Uniunii Europene „Măsuri de promovare a încrederii”. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















