PERMACULTURĂ // Agricultorul VIITORULUI este în satul Roșu
5433
UNIC // Este tânăr, cunoaște limbi străine și repară calculatoare, însă „ascunde” o adevărată comoară în spatele casei, care i-ar face invidioși pe mulți dintre carieriști sau marii businessmeni.
Constantin Furtuna din satul Roșu, raionul Cahul, pare la prima vedere un tânăr care nu s-ar deosebi în mulțime, însă când vine mai aproape și începe să vorbească „te scutură” de tot ce-i negativ și stresant și te face să vezi și să înțelegi viața altfel. Nu i se șterge nicio clipă de pe chip zâmbetul, iar fiecare gest transmite o poftă incomensurabilă de viață.
A descoperit acasă o altfel de agricultură
Spune că s-a simțit mereu contopit cu natura și a venit să studieze ecologia în capitală „pentru a întinde o mână de ajutor celei care ne ține în viață”. „Natura este în pericol din cauză că omul își dorește tot mai multe de la ea fără să-i pese că ea poate oferi lucruri cu mult mai frumoase, dacă nu ar fi hărțuită. Am renunțat la facultate, pentru că nu era ceea ce am așteptat. În 2012, am revenit în satul natal și am descoperit o altfel de agricultură datorită unui amic de-al meu din străinătate. Am rămas perplex că poate exista așa ceva. Este vorba de permacultură, metodă care îți permite să faci agricultură performantă fără bani”, comunică tânărul.
Performanțe, fără a cheltui un sfanț
Constantin spune că metoda prevede acoperirea solului din grădină cu frunze uscate, rumeguș sau paie, ceea ce face să învingi inteligent în lupta cu buruienile și să protejezi eficient bogăția pământului. „Solul conține microbacterii care fac din sol o adevărată sursă de hrană. Anume datorită permaculturii, această avuție este protejată de razele ultraviolete ale soarelui sau de alți factori care o distrug. Un alt mare avantaj că, în proporție de 90%, scapi de buruieni și nici nu trebuie să prelucrezi pământul. Înainte trebuia să prășesc, să sap și să folosesc toate metodele tradiționale pentru a vedea grădina în rod. Acum fac unele lucrări doar primăvara, deoarece aceste paie în toamnă putrezesc și se transformă într-o adevărată bombă de resurse naturale care alimentează solul. Grădina nu trebuie irigată decât dacă nu plouă mai mult de două săptămâni. Deci, ce să vă spun? Nu depun efort fizic și nu utilizez niciun fel de substanțe pentru combaterea buruienilor sau a dăunătorilor pentru că nu este necesar, dar am o grădină doldora de legume și plante care te umplu de sănătate, energie și vitalitate fără să cheltui vreun sfanț”, relatează înflăcărat agricultorul de la Roșu.
Plante de peste mări și țări, în grădina lui Constantin
Grădina sa reprezintă un adevărat micro-ecosistem creat după regulile permaculturii, nimic nu este plantat întâmplător, iar în grădină poți găsi legume sau plante care nu credeai că pot fi crescute în R. Moldova. Spanac, broccoli, conopidă, rozmarin, salvie sau salate de care mulți nici nu au auzit pot fi găsite la Roșu, în grădina lui Constantin, care nu mai știe nici numărul speciilor de plante aromatice și medicinale pe care le cultivă de rând cu legumele autohtone. Experiența acumulată din comunicarea cu cei veniți din afară l-a ajutat să atingă o asemenea performanță.
Turiști de pe toate continentele, îndrăgostiți de atmosfera de la Roșu
Americani, japonezi, australieni și turiști din practic toate țările europene au rămas încântați și impresionați de cele văzute. Și nu sunt dați pe spate de peisajul rupt de realitate de pe plajele unei țări exotice, dar de grădina micuță a tânărului din satul Roșu. „Este un site unde îți poți face prieteni turiști și te pot primi la ei în casă dacă ajungi în țara respectivă. Așa mi-am făcut o mulțime de prieteni. Chiar acum am în ospeție un cuplu de americani. Ei privesc ca pe ceva exotic tot ce se întâmplă în sat, pot gusta din tot ceea ce crește în grădină, iar eu le gătesc bucate tradiționale. Ei spun că nici nu își imaginau că pot să simtă atâta liniște sufletească și împăcare, iar gustul legumelor li se pare absolut fenomenal. Spun că până a veni la Roșu consumau legume artificiale și aveau o viață artificială”, spune tânărul.
Agricultura viitorului
Constantin Furtuna își câștigă existența predând lecții de limba română, rusă sau engleză pe skype, repară calculatoare „și este deasupra tuturor regulilor”. Tânărul susține că aceasta este agricultura viitorului și cine construiește acest pod dintre sufletul său și natură înțelege, de fapt, la ce se rezumă fericirea. „Tot mai mulți fermieri din statele dezvoltate se orientează spre agricultura ecologică după metoda permaculturii, deoarece înțeleg că nu are rost să cheltui bani pe substanțe care fac din legume niște mutanți plini de otrăvuri. În același timp, consumatorii străini sunt tot mai interesați de legumele crescute în sălbăticia creată de natură, care doar în așa mod oferă tot ce e mai bun. Faptul că la noi găsești fructe și legume care păstrează gustul și aroma naturală reprezintă o adevărată atracție pentru cei din afară. Astfel, agricultura ecologică reprezintă viitorul sănătos al nostru”, consideră agricultorul din Roșu.
Nu vrea să plece în străinătate și se vede peste ani alături de soție și copii trăind în această simbioză cu natura, ceea ce pentru el este adevărata fericire pe care nu ar schimba-o niciodată pe vile, mașini de lux sau pe celebritate.
14.11.2025
18:46
1
Ministrul Vladimir Bolea și Europa 2028: Colaborare pentru reforme economice și aderarea la UE
14.11.2025
17:54
205
Consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Olanda: Sprijin pentru modernizare și integrarea europeană
14.11.2025
17:02
464
ULTIMA ORĂ // Rușii de la „LukOil” NU mai controlează procesul de furnizare de kerosen pentru AIC - combustibilul va fi adus din România: Următoare etapă va fi cumpărarea infrastructurii aeroportuare din proprietatea companiei ruse
14.11.2025
16:07
280
Modernizarea energetică digitală a Moldovei, susținută de PNUD și Italia, promite un viitor verde și eficient până în 2030
14.11.2025
14:49
466
Noul director general al „Moldelectrica” a fost prezentat oficial de secretarul general al Ministerului Energiei
14.11.2025
14:32
391
Forumul „AgroCunoștințe” inaugurat la Chișinău, un pas semnificativ pentru inovația agricolă în Moldova
14.11.2025
12:25
463
Sancțiunile SUA împotriva companiilor petroliere rusești influențează direct CREȘTEREA prețurilor la carburanții comercializați în R. Moldova. Cât vor costa benzina și motorina în weekend
14.11.2025
11:39
409
Vizită la București pentru întărirea legăturilor economice dintre Republica Moldova și România
14.11.2025
10:55
468
Guvernul Republicii Moldova încurajează investițiile franceze în infrastructură și economie prin reforme strategice
452
Vicepremierul Valeriu Chiveri sprijină comunitatea din Varnița și discută soluții pentru dezvoltare locală și drepturi fundamentale în vizita sa oficială.
14.11.2025
17:54
53
Consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Olanda: Sprijin pentru modernizare și integrarea europeană
14.11.2025
17:02
410
ULTIMA ORĂ // Rușii de la „LukOil” NU mai controlează procesul de furnizare de kerosen pentru AIC - combustibilul va fi adus din România: Următoare etapă va fi cumpărarea infrastructurii aeroportuare din proprietatea companiei ruse
14.11.2025
16:47
334
Atac masiv la Kiev: Germania acuză disprețul față de umanitate al lui Putin și promite sprijin pentru Ucraina în fața iernii dificile
14.11.2025
16:07
253
Modernizarea energetică digitală a Moldovei, susținută de PNUD și Italia, promite un viitor verde și eficient până în 2030
14.11.2025
14:49
446
Noul director general al „Moldelectrica” a fost prezentat oficial de secretarul general al Ministerului Energiei
14.11.2025
14:32
369
Forumul „AgroCunoștințe” inaugurat la Chișinău, un pas semnificativ pentru inovația agricolă în Moldova
14.11.2025
13:17
414
Macron se întâlnește cu Zelenski la Paris pentru a consolida sprijinul Franței față de Ucraina și securitatea Kievului
14.11.2025
12:29
402
Managerii școlari din Moldova, instruiți pentru a asigura condiții mai bune de igienă și sanitație în școli
14.11.2025
12:25
445
Sancțiunile SUA împotriva companiilor petroliere rusești influențează direct CREȘTEREA prețurilor la carburanții comercializați în R. Moldova. Cât vor costa benzina și motorina în weekend
14.11.2025
11:39
398
Vizită la București pentru întărirea legăturilor economice dintre Republica Moldova și România
14.11.2025
10:55
451
Guvernul Republicii Moldova încurajează investițiile franceze în infrastructură și economie prin reforme strategice
434
Vicepremierul Valeriu Chiveri sprijină comunitatea din Varnița și discută soluții pentru dezvoltare locală și drepturi fundamentale în vizita sa oficială.
14.11.2025
09:59
847
VIDEO // Deputații proruși din Parlament, mari apărători al „Ruskii Dom” din Chișinău, reduși la tăcere de Marcel Spatari cu un DISCURS despre adevăratele valori și cum este persecutată cultura rusă de regimul de la Kremlin
433
FAO și PNUD lansează o nouă etapă a programului de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova: de la supraviețuire la competitivitate și reziliență climatică
14.11.2025
08:54
487
Nou atac asupra Kievului: pierderi de vieți și sute de clădiri avariate în urma raidurilor rusești
14.11.2025
08:43
454
Horoscopul zilei 14.11.2025
14.11.2025
08:09
516
Atac cu drone ucrainene în Novorossiisk: nave, locuințe și depozit de petrol avariate
14.11.2025
06:02
453
BERD sprijină Ucraina cu împrumuturi energetice de 22 de milioane de euro în plină criză de corupție
13.11.2025
22:43
708
Merz solicită lui Zelenski să oprească exodul tinerilor ucraineni către Germania: "Sunt necesari acasă pentru a-și apăra țara"
13.11.2025
20:48
652
Pavel Durov, fondatorul Telegram, își recapătă libertatea de a călători după ridicarea restricțiilor judiciare în Franța
13.11.2025
20:48
577
Temperaturi în creștere și cer senin în toată țara – 14.11.2025
13.11.2025
19:51
720
Dan Perciun, ministrul Educației, în vizită oficială la Bruxelles pentru a întări colaborarea cu Uniunea Europeană în educație și cercetare
13.11.2025
18:30
720
Un copil din cinci din Republica Moldova este supraponderal: Studiul descoperă îngrijorări și necesități urgente pentru sănătatea copiilor
13.11.2025
17:04
703
Comunitățile de energie regenerabilă din Moldova: Progres și provocări în tranziția energetică națională
13.11.2025
15:46
724
Președintele Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid „Șor”, condamnat la 3 ani de închisoare pentru complicitate la finanțare ilegală
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.64
1 USD
16.92
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40





Inapoi














