Maia Sandu: Legături mai puternice cu diaspora și facilități esențiale pentru moldovenii din întreaga lume
1223
Președinta Maia Sandu a fost prezentă la cea de-a 12-a ediție a Congresului Diasporei, eveniment anual de august care reunește mii de moldoveni din diverse colțuri ale lumii.
„Ceea ce se întâmplă în luna august nu este doar o reuniune a familiilor, ci și a neamului nostru. În aceste momente se întâlnesc frați și surori, părinți cu copiii lor, nepoți și bunicii. Tot ce am realizat până acum este rezultatul nostru comun, al celor din Republica Moldova și al celor din afara ei, pentru că am luat soarta în mâinile noastre, am fost înțelepți și am rămas uniți.”, a afirmat șefa statului, mulțumind cetățenilor pentru cum reprezintă Moldova cu demnitate.
În cadrul evenimentului, președinta a subliniat progresul realizat în ultimii ani pentru sprijinirea cetățenilor din diaspora. Taxele consulare au fost reduse la jumătate, iar pentru pașapoartele copiilor nu se mai percepe nicio taxa. În august a fost lansată platforma eConsulat, disponibilă în nouă țări, care permite cererea online a serviciilor consulare, economisind timpul de la ghișee.
Au fost semnate acorduri de protecție socială cu țări precum Italia, Franța, Spania, Elveția, Grecia și Letonia, care facilitează cumularea perioadelor de muncă pentru pensii. În plus, acordurile pentru recunoașterea permiselor de conducere cu mai multe țări, inclusiv cu Regatul Unit, îmbunătățesc mobilitatea cetățenilor, iar în Germania, aceștia sunt scutiți de proba teoretică.
Sprijinirea celor care decid să revină în Moldova include facilități fiscale la repatrierea bunurilor și programe pentru transferul de expertiză. Tinerii absolvenți din diaspora beneficiază de ghidare și sprijin financiar pentru reintegrarea în țară. În ultimii patru ani, sute de studenți din diaspora au efectuat stagii remunerate în instituțiile publice din Moldova.
Anul acesta, Republica Moldova a aderat la sistemul de plăți SEPA, ceea ce va diminua costurile transferurilor bancare, iar din 1 ianuarie 2026, costurile de roaming cu toate țările UE vor fi eliminate. Bugetul pentru acțiuni culturale a fost mărit și 37 de proiecte ale asociațiilor diasporale au primit finanțare.
„Tot ce am reușit până acum este rezultatul nostru comun al tuturor, al celor de acasă și al celor plecați din Republica Moldova, pentru că ne-am luat soarta în mâini, pentru că am fost înțelepți și pentru că am rămas uniți.”, a reiterat Președinta Maia Sandu.
Guvernul Republicii Moldova marchează anual Zilele Diasporei, iar activitățile desfășurate pe parcursul lunii în toată țara, apropie moldovenii de acasă de cei plecați peste hotare: se organizează forumuri pentru tineri, dialoguri despre implicarea în dezvoltarea țării, excursii, festivaluri culturale și alte evenimente care pun în valoare spiritul comunitar și legătura cu Republica Moldova.
20.08.2026
09:39
20.08.2026
09:30
20.08.2026
09:29
20.08.2026
08:43
20.08.2026
07:19
20.08.2026
06:46
20.08.2026
05:01
20.08.2026
04:37
20.08.2026
03:33
20.08.2026
03:06
20.08.2026
01:46
20.08.2026
01:44
20.08.2026
09:30
20.08.2026
09:29
20.08.2026
08:43
20.08.2026
07:19
20.08.2026
06:46
20.08.2026
05:01
20.08.2026
04:37
20.08.2026
03:33
20.08.2026
03:06
20.08.2026
01:46
20.08.2026
01:44
20.08.2026
01:11
20.08.2026
01:01
20.08.2026
00:26
19.08.2026
23:07
19.08.2026
20:58
19.08.2026
20:50
19.08.2026
20:19
19.08.2026
19:38
19.08.2026
19:36
19.08.2026
18:49
19.08.2026
18:45
19.08.2026
18:40
19.08.2026
18:24
19.08.2026
18:22
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
Filiera Viena – București – Chișinău: De la tentative de scăpare pentru Călin Georgescu, la contracte la Chișinău. Legăturile dintre un afacerist român și un fost angajat al seviciilor secrete
Moldova își consolidează relațiile cu Arabia Saudită: discuții la MAE despre investiții, cooperare economică și participarea la EXPO 2030

























