Percheziții de amploare într-un dosar de CONTRABANDĂ cu mărfuri de larg consum din Turcia. Unii reprezentanți ai Serviciului Vamal ar fi fost implicați în această SCHEMĂ
2807
Reprezentanții Departamentul antifraudă și conformare din cadrul Serviciului Vamal și cei ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au descins joi cu 16 percheziții în mai multe locații din municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă cu peste șapte tone de mărfuri de larg consum din Turcia.
Potrivit Serviciului Vamal, perchezițiile au vizat un vameș, care a perfectat operațiunea de import, brokerul vamal și alte persoane juridice implicate.
Mai exact, în declarația vamală erau indicate alte articole de marfă, care erau mult mai ieftine decât cele depistate de către oamenii legii în transport. Atât marfa, cât și mijlocul de transport au fost indisponibilizate de către oamenii legii.
Acțiunile colaboratorului vamal au fost verificate de echipele mobile ale Serviciului Vamal, care au depistat că, de fapt, în mijlocul de transport erau alte mărfuri decât cele declarate în documente. Prin urmare, organele de drept investighează implicarea angajatului vamal și a altor persoane în cazul de contrabandă.
Menționăm, de la începutul lui 2022, compania vizată a importat 33 de loturi de marfă.



06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















