Stiri
Reveniţi azi-noapte de la Malmo, Aliona Moon şi producătorul său, Pasha Parfeni, au oferit primele declaraţii după concurs. „Toată echipa a muncit fără odihnă, foarte şi foarte mult. Mai mult, noi am avut şi susţinerea din partea ţării. Pentru mine este un rezultat foarte bun, că piesa în limba română a luat locul 11", a declarat Pasha pentru Publika TV.
Şi Aliona a mărturisit că este mulţumită de rezultat, deşi recunoaşte că şi-ar fi dorit unul mai bun. „A fost frumos, lume bună, totul a fost bine. E clar că o să fiu foarte sinceră şi am să zic că da, am avut emoţii, dar am încercat să fac tot ce e mai bun şi sper că vouă v-a plăcut", a spus artista.
Reamintim că Aliona Moon a ocupat locul 11 la Eurovision, acumulând un total de 71 de puncte. Acelaşi loc l-a ocupat anul trecut şi Pasha Parfeni. Cel mai bun rezultat al Republicii Moldova l-a obţinut formația „Zdob şi Zdub", locul şase.
Pasha Parfeni: „Locul 11 este unul foarte bun pentru o piesă în română"
Monden
20.05.2013
13:27
849
849
Şi Aliona a mărturisit că este mulţumită de rezultat, deşi recunoaşte că şi-ar fi dorit unul mai bun. „A fost frumos, lume bună, totul a fost bine. E clar că o să fiu foarte sinceră şi am să zic că da, am avut emoţii, dar am încercat să fac tot ce e mai bun şi sper că vouă v-a plăcut", a spus artista.
Reamintim că Aliona Moon a ocupat locul 11 la Eurovision, acumulând un total de 71 de puncte. Acelaşi loc l-a ocupat anul trecut şi Pasha Parfeni. Cel mai bun rezultat al Republicii Moldova l-a obţinut formația „Zdob şi Zdub", locul şase.
Stiri relevante
09.09.2025
13:06
27664
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
30500
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
42269
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
26820
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
25244
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
17675
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
17217
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
18552
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
17944
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
26.05.2025
11:55
18495
Un film distins cu Premiul Oscar și Globul de Aur, proiectat la Chișinău: Intrarea este liberă
22.05.2025
16:55
18459
Jennifer Lopez, dată în judecată pentru că a publicat pe reţelele de socializare fotografii cu ea pentru care nu deţinea drepturi de autor: Dune de 150 000 de dolari pentru fiecare poză
21.05.2025
13:50
18327
Intervision, alternativa lui Putin la Eurovision, va avea loc pe 20 septembrie

Top stiri
18.02.2026
13:19
30
Bacterie Listeria modificată genetic, testată ca nou tratament imun pentru cancer, cu primul studiu clinic posibil la copii după transplant de măduvă osoasă
18.02.2026
13:19
46
Moldova aderă la acordul internațional pentru combaterea pescuitului ilegal și protejarea pieței interne
18.02.2026
13:04
42
Rusia lansează un val de atacuri nocturne cu rachetă balistică și 126 de drone înaintea negocierilor de la Geneva; Ucraina anunță doborârea a 100 de aparate
18.02.2026
11:47
285
MEC inițiază consultări publice pentru noul Program național de susținere a romilor 2027–2030
18.02.2026
11:33
276
17 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane și exploatarea prin muncă a trei adulți și cinci minori
18.02.2026
10:47
379
Zelenski anunţă că Kievul a readus acasă 2.000 de copii, dar mii rămân încă blocaţi în Rusia
18.02.2026
10:41
345
Doi tineri din Telenești, dintre care un minor de 15 ani, trimiși în judecată pentru răpire și omor cu deosebită cruzime
18.02.2026
10:09
664
Vești proaste pentru inculpatul Dodon, care ar putea ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”: „Chiar dacă Plahotniuc a refuzat, deocamdată, să depună mărturii, pe Dodon nu-l mai poate salva nici Putin”
18.02.2026
09:34
486
FOTO // Capital moldovenesc, oportunități europene: noua OFERTĂ bancară pentru finanțare în București
18.02.2026
07:53
460
Horoscopul zilei 18.02.2026
18.02.2026
07:07
457
Criza energiei lovește în plin micile afaceri din Ucraina: întreruperile de curent și costurile uriașe împing antreprenorii la limita supraviețuirii
18.02.2026
05:04
846
Zelenski denunță presiunile lui Trump și promite că Ucraina nu va ceda teritorii Rusiei
18.02.2026
02:05
719
Negocieri foarte tensionate la Geneva între Rusia și Ucraina, sub mediere americană, pe fondul bombardamentelor masive asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
22:53
626
Moldova și Coreea de Sud își întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord bilateral
17.02.2026
20:31
647
Miercuri, 18 februarie 2026: ninsoare și răcire ușoară în toată Republica Moldova
17.02.2026
19:46
637
DECIS // Elevii din Chișinău vor învăța ONLINE mâine din cauza ninsorilor abundente prognozate
17.02.2026
18:56
739
Bătălia pentru şefia Parlamentului European agită scena de la Bruxelles cu un an înainte de remanierea de la jumătatea mandatului
17.02.2026
18:00
865
Maia Sandu discută la Chișinău cu senatori americani despre securitate, sprijin pentru Moldova și sancțiuni împotriva Rusiei
17.02.2026
17:52
746
Negocieri la Geneva între Rusia, Ucraina și SUA pentru un acord de pace, pe fondul intensificării atacurilor asupra infrastructurii ucrainene
17.02.2026
17:31
680
Ministerul Educației lansează înscrierile la cursurile gratuite de limbă română pentru perioada 2026-2028
17.02.2026
17:20
823
DOC // Guvernul R. Moldova, decizii de ULTIMĂ ORĂ în contextul ninsorilor abundente care sunt așteptate în următoarele 24 de ore. Instituțiile de învățământ ar putea să treacă pe ONLINE, în funcție situației din teren
17.02.2026
17:17
632
ODA schimbă paradigma finanțării IMM-urilor în 2026: mai puține granturi, peste 1 miliard lei pentru instrumente moderne de creditare și investiții
17.02.2026
16:53
678
Republica Moldova și Egipt își consolidează parteneriatul: întrevedere Munteanu–Orfy și planuri de deschidere a ambasadelor la Chișinău și Cairo
17.02.2026
15:54
641
MEC cheamă societatea la dezbatere asupra noilor concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
17.02.2026
14:24
1619
R. Moldova, „CONDAMNATĂ” să adere cât mai rapid la o alință de SECURITATE, pentru ca moldovenii să nu ajungă „carne de tun” pentru armata Rusiei. „Integrarea într-o alianță sau unirea cu România sunt opțiuni care oferă protecție reală”
17.02.2026
14:07
960
Ninsori ABUNDENTE timp de 24 de pre. Deciziile luate de Primăria Chișinău

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.03
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi