Partidul de la guvernare a convocat o ședință a Consiliului Politic Național: „PAS rămâne consolidat”
1853
Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) s-a întrunit duminică în ședință pentru a pune în discuție „situația politică din republică, dar și situația din regiune”.
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a detaliat că membrii Consiliului Politic Național al PAS au discutat și despre eficientizarea actului guvernării.
„Deși multe lucruri s-au făcut și se fac, pentru restul mandatului de patru ani încă multe trebuie făcute. Reformele în justiție, abia la începutul lor, au unit deja grupările oligarhice împotriva guvernării și parcursului european al Republicii Moldova, dar PAS rămâne consolidat. Iar unitatea noastră este coșmarul cel mai mare pentru grupările oligarhice antipopulare”, a scris ministrul pe Facebook.
Tot pe Facebook, prim-ministra Natalia Gavrilița, prim-vicepreședintă a PAS, a anunțat că le-a vorbit colegilor că acum, mai mult ca oricând, „este nevoie să fim uniți și să lucrăm și mai strâns împreună – Guvernul, Parlamentul, aleșii locali – nu doar pentru a trece cu bine peste crizele momentului, ci și pentru a accelera toate procesele necesare pentru ca Republica Moldova să devină un stat european modern, cu o justiție dreaptă, o administrație publică eficientă și transparentă, o economie rezilientă cu antreprenori puternici, cu un învățământ orientat spre nevoile viitorului și un mediu înconjurător protejat pentru generațiile viitoare”.
„Bineînțeles că am discutat și despre războiul nedrept din Ucraina, ale cărui efecte le resimțim și aici, acasă. Le-am spus colegilor că trebuie să fim mândri pentru faptul că suntem un partid viu, cu o frumoasă cultură a dezbaterii și a democrației interne. Pentru că orice diferență de opinie reprezintă, de fapt, o șansă de a găsi, prin dialog constructiv, cele mai bune soluții și cele mai potrivite modalități de a comunica cu oamenii. În acest sens, le-am amintit de motto-ul Uniunii Europene – unitate în diversitate – care, cred eu, se potrivește de minune Partidului Acțiune și Solidaritate. Suntem un partid cu o echipă puternică, care într-un parteneriat solid cu doamna președintă Maia Sandu și sub conducerea domnului președinte Igor Grosu, va duce Republica Moldova în marea familie europeană”, a afirmat Natalia Gavrilița.
27.08.2026
07:39
27.08.2026
07:20
27.08.2026
03:56
27.08.2026
03:01
27.08.2026
02:07
27.08.2026
01:59
27.08.2026
01:54
27.08.2026
00:23
26.08.2026
23:42
26.08.2026
23:00
27.08.2026
03:56
27.08.2026
03:01
27.08.2026
02:07
27.08.2026
01:59
27.08.2026
01:54
27.08.2026
00:23
26.08.2026
23:42
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
26.08.2026
19:59
26.08.2026
19:54
26.08.2026
19:51
26.08.2026
19:22
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
17:28
26.08.2026
17:13
26.08.2026
16:57
26.08.2026
16:55
26.08.2026
16:53
26.08.2026
16:33
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon



















